Sărbătoarea Întâmpinării Domnului – 2 februarie

În această zi, în biserici se amintește despre momentul în care Hristos este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii. Aceasta prevedea, în tradiția iudaică, că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea și curățirea mamei. În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și proorocița Ana.

Tradiția spune că dreptul Simeon a facut parte dintre traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul “Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul “fecioara” cu “femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara, potrivit doxologia.ro.

Dreptul Simeon: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul în care acesta Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32).

Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, conform crestinortodox.ro .

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494, iar în Răsărit s-a generalizat în timpul împăratului Iustinian

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor.

În Răsărit aceasta sărbătoarea s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, incepand din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Se consideră, în tradiția populară, că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine.