Cu toate acestea, familia victimei din Satu -Mare spune că acestea vor rămâne pe hârtie. Adevărații responsabili sunt reprezentanții Poliției și cei ai Poliției Locale Satu Mare, deoarece nu au luat măsuri față de agresor, este opinia acesteia.

De altfel, rudele tânărului ucis cu sânge rece în august 2020, vor să obțină aceste despăgubiri de la oamenii legii.

Satu- Mare. Daune morale uriașe pentru crima care a înfiorat țara

Astfel, judecătorii au dat o primă sentință în acest caz. L-au condamnat pe agresor la 20 de ani închisoare și l-au pus să plătească în total 360 000 de ueuro familiei tânărului ucis și peste 8000 de lei pentru cheltuielile de înmormântare, făcute de aceasta.

Totodată, mai are o obligație către stat. Judecătorii au stabilit să achite stasuma de 6000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

De ce  inculpatul nu va plăti niciodată aceste sume

Sumele sunt fabuloase, iar inculpatul, aflat deja în arest preventiv, nu are niciun venit care să fie executat silit. Niciun bun pe numele lui. Este un recidivist. Anterior, a comis mai multe fapte antisociale, Ataca cu cuțitul la întâmplare. Un om al străzii pentru care statul nu a găsit nicio măsură concretă.

Cum a ajuns să fie ucis un tânăr de nici 30 de ani

În fapt, Sere Vasile Anderson, în vârstă de 34 de ani, l-a ucis pe Benianim de 29 de ani, pe 28 august 2020.

Totul s-a întâmplat în centrul municipiului Satu-Mare, la o pizzerie. A amenințat cu cuțitul să i se dea pizza. Ulterior, l-a înjunghiat pe cel care a încercat să il alunge. Lovitura a fost fatală.

În data de 28.08.2020, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau în fata imobilului situat în Piata Libertătii, nr. 18, din Satu Mare, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S.V.A. i-a aplicat victimei O.B. o lovitură cu cuțitul la nivelul hemitoracelui stâng, lovitură care au provocat hemoragia internă consecutivă unei plăgi înțepat-tăiate penetrante în cavitatea toracică stânga cu lezarea cordului şi ulterior decesul victimei, este doar un fragment din actul de trimitere în judecată, aflat la dosar.

Sentința nu este definitivă. Poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.