Potrivit unui prim raport al Prefecturii Satu-Mare, au fost evacuate 100 de persoane din localitatea Rătești. Cele mai multe dintre ele s-au adăpostit la Căminul Cultural sau la rude. Locuințele lor sunt afectate partial și total de apă. Peste 1000 de oi au fost găsite înecate. La acest moment, încă se mai întocmesc procese verbale cu pagubele produse de inundații.
Satu Mare. Sinistrații numără pagubele
Din păcate, pericolul nu a trecut. Sunt anunțate precipitații, ceea ce va face debitele râurilor să crească. De altfel, hidrologii au emis o nouă avertizare. Este valabilă până vineri, 14 mai, ora 23.00.
Aproape an de an, România se confruntă cu inundații. Este uluitor cum autoritățile se victimizează și nu investesc suficient în susținerea barajelor.
„În județul Satu Mare a avut loc o viitură uriașă, a fost un debit istoric, peste 70 de litri de apă în mai puțin de 3 ore, iar în localitățile acestea au fost inundații. Sunt peste 800 de animale moarte, peste 1000 izolate, 100 și ceva de gospodării care au fost afectate. Am venit la fața locului să vedem în ce măsură am reușit să stabilizăm situația. Se lucrează, iar în aceste gospodării vor veni comisiile pentru a pregăti procesele verbale de constatare a pagubelor”, a spus ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Iată lista bazinelor afectate:
- Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş)
- Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş)
- Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud)
- Someş – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare)
- Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj)
- Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare)
- Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sӑlaj şi Bihor)
- Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor)
- Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad)
- Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad)
- Arieş – bazin superior (judeţul Alba)
- Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad)
- Bega – bazin superior amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş)
- Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Timiş şi Caraş Severin)
- Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin)
- Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj)
- Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi)
- Olt – afluenții aferenți sectorului aval confluenţă Homorodul Mare – amonte Acumularea Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş).