Vineri, 9 aprilie, într-o scrisoarea deschisă, Federația Națională a Taximetriștilor Independenți informează că a sesizat DNA, Curtea de Conturi, Agenția Națională pentru Integritate, deoarece Sandor Gabor s-a folosit în mod nelegal de funcția pe care o deține, pentru a-și spori afacerile.

Scandal la Ministerul Transporturilor

Taximetriștii din România spun că oficialul din Ministerul Transportului a ocupat simultan funcții cu acces direct la baza de date a activității rutiere, în timp ce activa la Ministerul Transporturilor. Iar totul a avut ca rezultat beneficii personale.

„ Solicităm organelor abilitate să facă verificări și să dispună măsurile legale, în privința incompatibilității domnului Secretar de Stat Sandor Gabor.

Mai gravă este problema conflictului de interese al domnului secretar de stat Gabor. Până la data de 1 martie a.c., a continuat să fie și Președinte al Fundației IFPTR și administrator al SC IFPTR SRL, beneficiind direct, în toată această perioadă, informații din baza de date a Autorității Rutiere Române.

Această bază de date cuprinde informații confidențiale privind numărul de examinați din fiecare județ, numărul de probe, numărul celor respinși, specificul probelor precum și datele de reprogramare la examinare. Singurul centru care primește aceste informații este IFPTR.  Asta reprezintă o ilegalitate.”  spun reprezentanții taximetriștilor din România.

Acuzații explozive la adresa lui Sandor Gabor. Licitații fără drept

Printre altele, secretarul de stat Sandor Gabor este acuzat că a organizat fără drept licitații , apoi donații de mașini la una dintre primăriile conduse chiar de tatăl directorului ARR.

 „ARR a întocmit procesele-verbale de predare a maşinilor, care au ajuns în teritoriu astfel: una la Primăria Odobești,

unde primar este nimeni altul decât Alecu Nicolae, tatăl Directorului General al ARR; una la Primăria Produleşti – judeţul Dâmboviţa, unde primar este bun prieten al familiei Alecu, secretar General al PSD Dâmbovița pe vremea când și Nicolae Alecu era membru PSD ” , au menționat liderii taximetriștilor din țară.

Sándor Gábor este absolvent licențiat ca inginer de autovehicule rutiere al Institutului Politehnic București – Facultatea Transporturi. Deține diplomă de master în managamentul securității, sănătății și al relațiilor de muncă, obținută la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Este un apropiat al liderului UDMR, Kelemen Hunor.