Ziua de marți a fost devastatoare pentru Croația întrucât un cutremur de 6,4 grade a năruit peisajul teritoriului, cutremur care s-a resimțit în țările din vecinătatea regiunii, inclusiv, în a mult iubita Românie, timișorenii din nord și sud resimțind din plin cutremurul devastator.

În consecință, vârsta înaintată a unui seismograf nu a prezentat absolut nici o problemă, întrucât acesta a fost instant reactivat la Observatorul Seismologic Timișoara.

Potrivit doamnei Adina Rău Vanciu, responsabilă cu observările seismologice, unul dintre cele patru seismografe ridicate în anii ‘40 de către fondatorul observatorului, Ioan Curea, catalogat drept „piesă de muzeu”, a fost reactivat în timpul cutremurului înregistrat pe teritoriul Croației.

”Eram la Observator (n.r. Observatorul Seismologic Timișoara), în camera aparatelor mecanice. Liniște deplină. Deodată am auzit un ticăit metalic… m-am uitat în jurul meu… nimic. Apoi m-am apropiat de aparatele mecanice cu pendul (realizate în anii ’40 de prof I. Curea) și am observat că pendulul a început să oscileze, tot mai tare.

Am urmărit cu sufletul la gură și cu o emoție teribilă, fiindcă înțelegeam că undeva, nici foarte departe, dar nici foarte aproape are loc un cutremur puternic. Cu atât mai mare mi-a fost emoția, cu cât aceste aparate nu sunt funcționale iar pendulul seismic cântărește fix 540 kg. Era nevoie de o energie foarte mare ca sa trezești aceste aparate mecanice… În scurt timp au apărut si știrile”, spune Adina Vanciu.

De menționat este certitudinea datelor înregistrate de către cele patru seismografe realizate, întrucât acestea au fost concepute de către fondatorul observatorului, Ioan Curea, pe baza consultărilor cu celebrul profesor Charles Richter, unul dintre inventatorii scării Richter.

Cu o greutate colosală, acestea nu pot fi mutate iar aparatul reactivat în cursul zilei de ieri, 30.12.2012 fusese scos din utilizare încă din anii ‘90, pe raport că acesta era stricat.

Uite ca de fapt el era operațional, dar… să spunem noi… hiberna!

Sursa foto: Adina Rău Vanciu