S-a dat liber nunților și botezurilor de azi, 1 iunie. Totodată, iubitorii de petreceri vor avea posibilitatea să petreacă, din nou, în cluburi și discoteci. Cu toate acestea, programul va fi unul limitat, la fel ca și participanții. În cazul în care toți sunt vaccinați, numărul participanților poate crește.
De asemenea, de astăzi nu mai este obligatorie purtarea măștii la birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate, iar în aceeași încăpere nu sunt mai mult de cinci persoane.
Cluburile, discotecile și barurile pot fi deschise la 50%, în intervalul orar 5,00-24,00 pentru persoanele vaccinate. Evenimentele în spațiul deschis pot fi organizate cu până la 1.000 de persoane vaccinate sau cu un test PCR negativ.
A început sezonul nunților și botezurilor
Activitățile culturale pot primi până la 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Doar persoanele vaccinate pot participa la aceste activități. Numărul participanților poate crește peste 1.000 dacă toți sunt vaccinați. Numărul persoanelor care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale crește de la 6 la 8.
Nunțile, botezurile și mesele festive pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise și 50 în interior.
Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
La evenimentele culturale și de diverstiment în spațiu închis trebuie folosită masca de protecție. Publicul poate participa în limita a 70% din capacitate, însă, dacă toate persoanele care participă sunt vaccinate, această restricție este ridicată.
Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie.
Măsuri de relaxare de Ziua Copilului
Copiii se pot bucura de redeschiderea locurilor de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00.
Gradul de ocupare al spațiilor de cazare din stațiunile de pe litoral poate crește de la 70% la 85%.
Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane. Condiția e că acestea să fie complet vaccinate. În zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.