Oficialul Guvernului crede că vom scăpa de masca de protecție și vom reveni la viața de dinaintea pandemiei de COVID, când populația generală va fi vaccinată împotriva acestui virus în proporție de peste 70%.
Astfel, focusul va fi pe populația urbană. Regulile de vaccinare se schimbă din mers, a informat responsabilul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.
Se schimbă regulile pentru vaccinare. În mediul rural va fi mai simplu
Astfel, s-a decis ca persoanele din mediul rural să se vaccineze la cel mai apropiat centru de vaccinare. Tot ce trebuie să facă înainte este să dea un telefon.
Cum primești doza de rapel
De asemenea, pentru ca totul să fie mai rapid, s-a decis ca rapelul să fie administrat și la alt centru de vaccinare decât la cel care s-a administrat prima doză. Este important, însă, ca respectivul centru să aibă dozele necesare.
“Am luat în calcul asta, dar în mod deosebit pentru tipul de vaccin pentru care există locuri libere în centrul în care vrei să mergi. De exemplu, dacă în Bucureşti există locuri libere, sigur că te poţi duce să faci rapelul acolo, nu este absolut nicio problemă. Chiar joi am discutat cu colegii de la STS încât să avem această posibilitate de a modifica centrul pentru cea de-a doua doză. Cred că zilele acestea va fi deja disponibilă (posibilitatea de a modifica centrul pentru rapel – n.r.), se lucrează deja la acest lucru”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.
Cum te poți imuniza anti-COVID
Mai multe orașe din țară au anunțat amplasarea de centre mobile pentru vaccinarea anti-COVID.
În Deva, județul Hunedoara, va fi posiibilă vaccinarea direct din mașină. Cei care doresc să se imunizeze se vor prezenta cu automobilul sau taxiul și cu actul de identitate.
România a ajuns la peste două milioane de persoane imunizate anti-COVID. La nivel european, se estimează că se va ajunge la imunizarea colectivă până în toamna acestui an.