Astfel, se va fluidiza traficul de pe Valea Sebeșului, pe arterele urbane Augustin Bena, Valea Frumoasei, Dorin Pavel, se arată în expunerea de motive a Primăriei Sebeș. Lungimea drumului de ocolire va avea aproximativ 5500 metri, două benzi de circulație de 3,50 metri și șapte intersecții.

Proiectul este așteptat de conducătorii auto, agenții economici și de turiști, având în vedere situarea Sebeșului, la intersecția principalelor căi de comunicații rutiere, printre care E68 și DN 67- Transalpina.

Sebeșul are investiții de peste 1,5 miliarde de euro

În ultimii doi ani, în municipiul Sebeș s-a investit 1,5 miliarde de euro. De la bază sportivă de ultimă generație, până la căi de ocolire pentru fludizarea traficului rutier. De asemenea, au fost demarate lucrările pentru canalizarea și stația de epurare în satul Răhău, un proiect mult așteptat de localnici.

Valoarea lucrărilor este de peste 8 milioane de lei, o finanțare nerambursabilă, obținută de administrația locală prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Grupul de Acțiune Locală Sebeș

Pentru atragerea fondurilor europene, a finanțărilor neramburasabile, Primăria Sebeș pare că a înțeles faptul că banii nu vin în urma văicărelilor, ci a muncii susținute. Din 2017, a înființat Grupul de Acțiune Locală Sebeș, o asociație non-profit, după modelul de dezvoltare europeană.

În fapt, prin această organizație, Sebeșul a reușit să beneficieze de proiecte urbane cum ar fi reamenajarea Piațetei Mihai Viteazu. După ce au analizat nevoile municipiului Sebeș, s-a concluzionat că Mănăstirea Sfântul Bartolomeu nu poate fi lăsată în paragină, ci dimpotrivă, poate fi exploatată ca un punct turistic.

Prin urmare, zona adiacentă acestui lăcaș, una dintre cele mai intens circulate, a fost reanimată cu spații verzi, sistem nou de iluminat. A fost chiar modificată forma aleilor pietonale, astfel încât acestea să simbolizeze întregirea națiunii, un act de un patriotism tipic ardelenesc.

Prin Grupul de Acțiune Locală Sebeș, se urmărește afilierea cu alte entități locale, regionale și internaționale, pentru dezvoltarea de proiecte comune în toate domeniile. În anul 2020, municipiul Sebeș a avut un buget de peste 70 de milioane de lei, iar cea mai mare parte a fost direcționată spre infrastructură, dar pe lista de obiective active mai sunt promovarea  „energiilor verzi” şi eco-eficienţei energetice, dezvoltarea turismului.