Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat după publicarea unui articol despre o doctoriţă din Oradea. Aceasta, proprietara unui cabinet privat, susţine că a vindecat o mie de persoane cu Covid tratându-le cu un banal antibiotic. Dr. Flavia Groşan va trebui să explice în faţa Comisiei de Etică și deontologie medicală unele afirmaţii nefondate. Flavia Groșan spunea că  protocoalele terapeutice din spitale duc la decesul pacienţilor. Totodată afirmaţia ei  că a vindecat toți bolnavii se pare că nuprea este adevărată. Se pare că unii, în realitate, au ajuns în stare gravă în Spitalul Municipal după tratamentul ei.

deontologie medicală
Dr. Flavia Groșansusţine că a vindecat aproape o mie de persoane cu Covid tratându-le cu un banal antibiotic

Şefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a declarat, joi, că medicul Flavia Groşan este invitată luni la Comisia de etică şi deontologie medicală.

„Noi, Colegiul Medicilor Bihor, nu contestăm calităţile profesionale ale doamnei doctor, pentru că o ştim. Este medic primar, pneumolog, cu competenţe în bronhoscopie, a avut întotdeauna o activitate medicală de foarte bună calitate, dar, dar, subliniez, afirmaţiile pe care le-a făcut în presa centrală legate de activitatea medicilor din spitale considerăm că sunt încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale. Şi pentru acestea am invitat-o pur şi simplu, pe luni, la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală la Colegiul Medicilor Bihor”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Carmen Pantiş.

Statutul şi Codul de deontologie medicală, reactualizat în 2016, spune la articolul 11 că:

„recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific şi respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală sunt grave încălcări ale codului de deontologie medicală”.

 

„Deci dacă noi avem nişte protocoale pe care le-a stabilit comisia de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii, protocoale reactualizate periodic, după care lucrăm în spitale, aceste protocoale ne lasă dreptul de a decide dacă dăm un anumit medicament sau nu pacientului în funcţie de starea lui, de gravitate. Cum putem să acceptăm ieşirea publică a doamnei doctor care precizează, de exemplu: ‘Nu mă sperii la saturaţii de 80%. Heparina mea este plimbarea. Claritromicina mea. În spital se fac greşeli uriaşe. Protocolul COVID omoară pacienţii.’ Afirmaţiile colegei noastre, cu tot respectul pe care i-l purtăm, nu au suport ştiinţific. Nu înţelege mecanisme fiziopatologice ale insuficienţei respiratorii acute din pneumonia SARS-CoV-2 şi aceste erori medicale profunde prezentate ne-au condus la autosesizare şi la invitaţia de a veni la Colegiul medicilor. Deci nu este vorba despre o anchetă disciplinară, va fi o discuţie cu comisia de etică şi deontologie în care dorim să vedem precizate punctele dânsei de vedere”, a precizat dr. Pantiş.