Tribunalul Hunedoara a dat sentiința în dosarul grupării infracționale organizate Simota&Litera în augut 2018, condamnându-i pe liderii acestei grupări la ani grei de pușcărie. Dosarul s-a judecat mai bine de 7 ani, iar judecătorii Curții de Apel Alba au desființat decizia luată de acum doi de Tribunalul Hunedoara. Liderii grupării au fost condamnați pentru violență, cămătărie, înșelăciune și trafic de persoane. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe deveanul Cristian Litera la 9 ani și 10 luni de închisoare, Alin Simota a primit șapte ani de închisoare pentru aceleași fapte, iar fostul polițist Zorin Avram care a fost judecat în acest dosar a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere timp de doi ani datorită sprijinului pe care l-a acordat grupului infracțional organizat. Mihai Emino­vici Ciobanu, un agent de asigurări din Deva, a primit o pe­deapsă de un an şi 10 luni de închisoare cu suspen­dare pentru înșelăciune privind asigurările. El a ajutat pe cei inculpați să obțină despăgubiri pentru polițele de asigurări auto prin înscenarea câtorva accidente rutiere.

Gheorghe Bota a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar Mihăiţă Mircea Varodi a primit o pedeapsă de un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare.Fosta soţie a lui Alin Simota, Simina Mirela Pintican, a primit o pedeapsă de şase luni închisoare cu suspendare pentru complicitate la cămătărie în formă continuată. Ultimul cuvânt l-au avut judecătorii de la Curtea de Apel Alba ce au desființat decizia Tribunalului în acest dosar, iar sentința este una definitivă. Altfel spus, aproape toți infractorii au fost achitați pentru acuzațiile pentru care au fost judecați. În ciudat deciziilor Tribunalului de la Hunedoara din 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a revenit complet cu altă decizie.

Soluţia Curţii de Apel Alba arată că: „admite apelurile declarate de DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara şi inculpaţii Litera Constantin Cristian, Penciuc Cătălin, Simota Alin, Ciobanu Mihai Eminovici, Micluţa Florin Voicu, Avram Zorin, Pintican Mirela Simina (fostă Litera, fostă Simota) împotriva sentinţei penale nr. 136/08.08.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 854/57/2013*, pe care o desfiinţează.

Sentința lui Cristian Litera, ce a primit 9 ani și 10 luni de pușcărie, a fost schimbată, el urmând să execute doar 5 ani  și 9 luni de pușcărie.