Polițiștii sibieni au aplicat amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție. Polițiștii locali au efectuat controale și au aplicat 8 amenzi, iar jandarmii și inspectorii DSVSA au aplicat doar avertismente unde au descoperit nereguli.
Peste 127 de forțe ale poliției și poliției locale au desfășurat în ultimele 24 de ore mai multe acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale și piețe. Totodată, polițiștii au verificat și târgurile ce s-au deschis și terasele restaurantelor, dar și mijloacele de transport în comun.
Au fost verificate 1.016 persoane cu privire la respectarea măsurilor privind izolarea și carantina. Totodată, polițiștii au verificat 67 de societăți comerciale și 274 de mijloace de transport, dintre care 94 de mijloace de transport în comun.
Amenzi în valoare de 15.000 de lei
Polițiștii, în urma controalelor desfășurate, au aplicat peste 82 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei. Dintre acestea, 78 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție. De asemenea, au fost aplicate patru sancțiuni în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
Polițiștii locali au verificat 198 de persoane și au aplicat 8 sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nepurtarea măștii.
Jandarmii au verificat dacă cetățenii au respectat măsurile impuse pe raza județului Sibiu. Totodată, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate șapte avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Controale de la inspectorii DSVSA Sibiu
Insepctorii DSVSA Sibiu au efectuat 11 controale la unități de procesare și vânzare a produselor alimentare din județ. Din fericire nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.