Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a declarat vineri, 12 martie, că nu au găsit nicio neregulă la cele trei secții ATI unde sunt internați pacienți cu COVID-19.

Cei doi insepectori de la DSP Sibiu au mai declarat că nu au fost necesare sancțiuni sau alte măsuri de remediere la cele trei secții ATI, informează Agerpres.

„Secţiile ATI sunt verificate zilnic din data de 09.11.2020. În baza unei adrese a Ministerului Sănătăţii – Inspecţia Sanitară de Stat şi a unui ordin intern al ministrului Sănătăţii, solicitându-se o raportare electronică, într-o machetă transmisă de Ministerul Sănătăţii. Controlul conform machetei nu a înregistrat neconformităţi şi nu au fost necesare măsuri de remediere sau sancţiuni”, au mai precizat cei de la DSP Sibiu.

Totodată, inspectorii DSP au mai precizat că informează zilnic Ministerul Sănătății referitor la numărul de paturi COVID-19 din fiecare secție ATI din județ. De asemenea, Ministerul Sănătății primește informații și despre câte persoane sunt intubate, ventilate și conectate la oxigen.

Transparență la cele trei secții de ATI din județul Sibiu

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a mai precizat că se efectuează verificări perioadice, iar toate informațiile referitore la numărul de paturi ATI pe județ, câte persoane sunt intubate, numărul de pacienți conectați la oxigen sunt transmise mai departe.

,,Acestea sunt date utile la nivel de minister sau regiune pentru transferul pacienţilor sau detaşări de personal prin centrul de comandă”, arată DSP.

Opinia publică a fost șocată de modul în care mai mulți pacienți COVID-19 au fost îngrijiți de către medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu. Sub anonimat, o fostă asistentă medicală a acuzat conducerea spitalului pentru neglijență față de oamenii în suferință, infectați cu COVID-19.

În acest moment au loc mai multe anchete referitor la mărturisirile fostei asistente pentru a decide dacă spusele femeii sunt reale sau nu. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a solicitat o anchetă a Corpului de control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.