Noul generator de oxigen are o capacitate de 16 metri cubi, față de vechea staţie, de 6 metri cubi, care  nu mai făcea faţă necesităţilor pacienţilor. Acesta  fost cu atât mai binevenit, cu cât  Spitalul de Pneumoftiziologie a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii ca spital suport Covid, deci necesarul de oxigen a crescut în condiţiile în care au fost internați bolnavi infectați cu COVID-19. Noua staţie de oxigen cumpărată de Arhiepiscopia Sibiului a fost importată din Franţa şi a costat 80.000 de euro.

Prezent la inaugurarea aparatului, ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a declarat:

„Considerăm că este o chemare a lui Dumnezeu care a venit asupra noastră, asupra direcţiunii, asupra managerului dumneavoastră, ca să facem împreună o lucrare. Am considerat că este de datoria noastră, a Bisericii, nu a noastră, a celor care slujim Biserica, ci a noastră, a tuturor, pentru că şi dumneavoastră faceţi parte din Biserică. A venit Biserica să dea oxigen acestui spital, dar am venit, în acelaşi timp, să vă preţuim şi am înălţat rugăciuni către Dumnezeu, în primul rând pe dumneavoastră să vă ocrotească, pentru că atunci când sunteţi la capul bolnavului şi acordaţi primul ajutor, cel în suferinţă prinde curaj. Naşterea Domnului este o bucurie şi se transformă la dumneavoastră într-o speranţă în plus, a biruinţei asupra acestui virus şi asupra tuturor suferinţelor, pentru că el va trece, dar dumneavoastră tot timpul sunteţi aici să acordaţi asistenţă celor care şi-au pierdut sănătatea şi doresc să o redobândească.”

La 30 iulie, Spitalul de Pneumoftiziologie a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii spital-suport Covid. După cum se știe, spitalele desemnate ca unități suport Covid-19 au rolul de preluare a pacienților în momentul în care spitalele de boli infecțioase ating numărul maxim de locuri alocate bolnaviilor COVID-19. Spitalul de Pneumoftiziologie a alocat un pavilion cu 60 de paturi destinat tratării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

2.300 de pacienţi au fost spitalizaţi până acum la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Dintre aceștia peste 700 au fost internaţi în secţia COVID-19.