S-au înscris 22 de meșteri din Sibiu și își vor expune creațiile în zona Etno Tehno Parc.
„Muzeul ASTRA organizează în perioada 28 mai – 1 iunie cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Jucării. Vor fi 5 zile de activităţi speciale, cu 5 ateliere meşteşugăreşti, spectacole de teatru, proiecţii diafilme, dar şi cu 22 de meşteri populari care îşi vor scoate la vânzare creaţiile în zona Etno Tehno Parc. Anul acesta, în premieră la Târgul de Jucării, vor fi organizate un campionat de cărţi de joc pe echipe, cu suveniruri ca premii, şi un ghidaj inedit din căruţă, intitulat sugestiv „Căruţa cu poveşti”, a transmis Muzeul Astra, relatează Agerpres.
Sibiu. Meșterii populari se întrec la Târgul de Jucării
Anul acesta, Filarmonica din Sibiu joacă un rol special în educarea gustului copiilor pentru cultură. Târgul va fi deschis în intervalul 10-00.-19.00.
„Ca în fiecare an, la Târgul de Jucării vom pune în scenă emoţia celei mai simple copilării, completând într-un mod constructiv oferta educaţională a Muzeului ASTRA pentru acest sezon. Printre toate activităţile din program, cele cu care am obişnuit publicul an de an, iată că venim şi cu altele noi. Dorim să antrenăm pe toţi cei interesaţi în a cunoaşte acest eveniment, devenit unul de prim plan. Partenerii de la Magic Painting ne sunt alături într-o serie de animaţii. Vor oferi aici cărţi în limba engleză şi planşe de colorat pe bază de apă. Totodată, cei de la Helen Doron Sibiu vor face aici o serie de activităţi distractive în limba engleză. Aşa că vă aşteptăm alături de noi la Târgul de Jucării, fiindcă nu va fi loc de plictiseală”, a declarat Raluca Andrei, şef serviciu Produse Culturale Muzeul ASTRA, pentru sursa citată.
În ce privește restricțiile impuse de pandemie, se aplică cele pentru spațiile deschise aglomerate, unde masca va fi obligatorie. De asemenea, distanțarea socială rămâne valabilă.