„Propun Consiliului Local Sibiu aprobarea menţinerii în anul 2021 a facilităţilor fiscale acordate în 2020 industriei HoReCa locală. Astfel, pentru terase vom menţine acel tarif foarte redus al taxei de amplasare pe domeniul public, iar în cazul unităţilor de cazare vom menţine facilităţile pentru închirierea locurilor de parcare. Consider că aceste măsuri sunt necesare şi binevenite în contextul în care efectele economice negative generate de pandemie se vor prelungi şi în 2021 pentru HoReCa”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Edilul Sibiului va face patru propuneri consilierilor locali în şedinţa din 17 decembrie, pentru acordarea de facilităţi fiscale pentru cei din HoReCa.

„Următoarele propuneri vor fi supuse spre aprobarea Consiliului Local Sibiu în şedinţa ordinară din data de 17 decembrie: Menţinerea taxei speciale pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu la nivelul de 0,5 lei/mp/zi. Reamintim că taxa pentru amplasarea teraselor a fost de 2 lei/mp/zi la începutul lui 2020, aceasta fiind redusă începând cu luna iunie 2020 cu 75%, pentru a veni în sprijinul operatorilor economici.

Scutirea în 2021 de la plata taxei pentru amplasarea teraselor pe domeniul public, în cazurile în care se instituie la nivel naţional sau local restricţii care interzic funcţionarea teraselor. Reamintim că această scutire a fost în vigoare şi în anul 2020 în perioada stării de urgenţă, iar prin acest proiect se propune atât scutirea retroactivă pentru perioada carantinei instituite în 16 noiembrie, cât şi scutirea pentru anul 2021. Practic, chiar dacă terasele nu pot funcţiona, proprietarii le pot lăsa amplasate pe domeniul public, fără a mai datora taxă”, se precizează în comunicatul Primăriei Sibiu.

Potrivit sursei citate, primarul intenţionează să menţină şi posibilitatea de extindere a teraselor dincolo de frontul clădirii în care funcţionează restaurantul/cafeneaua/barul, permiţând astfel deţinătorilor teraselor să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea distanţării meselor, fără a reduce numărul acestora.

În cazul locurilor de parcare rezervate de unităţile de cazare turistică, se propune menţinerea în 2021 a facilităţilor aprobate începând cu 1 martie 2020 şi anume: fie renunţarea la dreptul de folosinţă exclusivă a locurilor de parcare rezervate, fără a mai fi necesară achitarea tarifului de parcare pentru rezervarea locurilor de parcare, fie achitarea unui tarif redus cu 50% pentru locurile de parcare cu folosinţă exclusivă, adică 150 lei de loc pe lună. (Agerpres)