De altfel, astăzi, 14 ianuarie, de la ora 19.00, oamenii pot participa on-line la dezbaterea publică pe această temă.

Linkul de conectare este https://teams.microsoft.com/dl/launcher/launcher.html.

De asemenea, dezbaterea va fi transmisă live și pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu.

Proteste on-line pe tema majorării tarifului la gunoi. Ce transmite Astrid Fodor

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a menționat că va scoate momentan proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi care prevede triplarea taxei la gunoi.

Practic, oamenii se opun vehement majorării, mai ales cei cu venituri foarte mici. Potrivit noilor tarife, o familie poate plăti 430 de lei pe an. Calculul supus aprobării este modificat, de la numărul de persoane, la imobil exclusiv.

Despre această situație, Astrid Fodor, spune că nu va ezita să-i implice pe cetățeni în decizia finală.

După dezbaterea de joi, 14 ianuarie, se va organiza o ședință cu aleșii municipali.

Cum a ajuns să fie triplată taxa pentru gunoi

Oficialii Primăriei Sibiu explică cum s-a ajuns la propunerea de triplare a taxei de gunoi.

“Motivul principal pentru modificarea Regulamentului a fost necesitatea implementării instrumentului prevăzut de legislația națională în ceea ce privește colectarea deșeurilor – “plătește pentru cât arunci”. Scopul acestui instrument este acela de a reduce cantitatea de deșeuri reziduale colectate de la populație (pubela neagră), concomitent cu creșterea nivelului de reciclare”, a declarat Astrid Fodor.

Sibiul este unul dintre orașele care stau cel mai prost la capitolul colectarea deșeurilor.

Pe cât de frumos este orașul, inclus în circuitul național de turism, pe atât este de încărcat cu gunoaie.

Nu de puține ori, pe rețelele de socializare au fost postate imagini dezolante, cu saci de gunoi în centrul orașelor.

Ministerul Mediului a transmis, recent, o avertizare cu privire la necesitatea de a gestiona colectarea selectivă. Comisia Europeană a deschis împotriva statului român mai multe proceduri judiciare(infringement) pe tema poluării, cauzată de colectarea incorectă a deșeurilor.