Conform unui comunicat de presă transmis de Blocul Național Sindical – Filiala Județeană Sibiu, un scandal este pe punctul de a izbucni la Tursib, pe fondul discuțiilor purtate între reprezentanții organizațiilor sindicale din cadrul Tursib SA și conducerea societății referitor la condițiile de salariare. Este vorba de trei sindicate, Sindicatul Dumbrava Transport Public Local Sibiu, Sindicatul Șoferilor și Blocul Național Sindical.

Conducerea Tursib nu a fost de acord cu propunerile organizațiilor sindicale. Se pare că acestea au venit cu mai multe soluții pentru ca salariile să poată crește, însă, fără succes. În forma agreată de administrație salariile au fost mărite cu suma de 150 de lei, dar s-a renunțat la banii oferiți angajaților de sărbători.

„Deși reprezentanții organizațiilor sindicale au avansat multiple soluții pentru acordarea unei creșteri salariale decente cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli, reprezentanții societății au oferit suma de 150 de lei brut (circa 80 de lei net) – o creștere salarială cu 0,9 lei/oră – condiționată de renunțarea la ajutoarele materiale pentru sărbători în suma de 150 lei/salariat și 150 de lei/copil/salariat. Având în vedere faptul că solicitarea salarială a sindicatelor totalizează suma de 14.000 de lei pentru anul 2020, iar renunțarea la ajutoarele materiale de sărbători totalizează suma de 75.000 de lei pentru anul 2020, considerăm că propunerile organizațiilor sindicale sunt rezonabile, acestea manifestându-și astfel deschiderea pentru încheierea unui acord asupra salarizării”, se  arată în comunicat transmis.

Organizațiile sindicale au început consultările cu membrii de sindicat.

„În aceste condiții atragem atenția factorilor de decizie și opiniei publice asupra faptului că există pericolul manifestării unor tensiuni sociale greu de controlat”, ne atrage atenția textul comunicatului.

Blocul Național Sindical are o activitate susținută în apărarea drepturilor membrilor săi. Astfel, în 4 decembrie, a transmis un apel public:

„APEL PUBLIC – BNS face apel la Guvernul României să retragă proiectul OUG privind digitalizarea raporturilor de muncă și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Blocul Național Sindical solicită Guvernului României să retragă de pe ordinea de zi a ședinței de guvern de azi, proiectul de Ordonanță de Urgență privind digitalizarea raporturilor de muncă și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care aduce modificări de substanță Codului muncii dar și legislației conexe în domeniul muncii. Totodată facem apel către Ministerul Muncii și Protecției Socială să reia consultările cu partenerii sociali pe textul acestui proiect astfel încât să se evite precarizarea relațiilor de muncă, în special în această perioadă.”