Sibiu. Pompierii au simulat stingerea unui incendiu ca urmare a unei defecțiuni produse în timpul aterizării.
În cadrul exercițiului au fost mobilizați 40 de pompieri militari. Ei au intervenit pentru salvarea persoanelor ce au rămas blocate în aeronavă în momentul izbucnirii incendiului.
Pompierii au acordat prim-ajutor victimelor, în timp ce lichidau incendiul. În cadrul exercițiului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de salvare și intervenție la înălțime.
De asemenea, la stingerea incendiului au fost chemate și două autospeciale de serviciu, trei autospeciale SMURD și o autospecială de cercetare CBRN.
Sibiu. Exercițiu la Aeroportul Internațional
Reprezentanții ISU Sibiu au precizat că exercițiul a avut drept scop verificarea modului în care pompierii intervin într-un astfel de incendiu.
„Exercițiul a avut drept scop principal verificarea unor aspecte care vizează planificarea, organizarea, coordonarea, conducerea și desfășurarea intervenției”, au precizat cei de la ISU Sibiu.
Totodată, în cadrul exercițiului s-a verificat modul de cooperare între instituțiile precum Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi, Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Sibiu și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, Serviciul de Ambulanță, Serviciul pentru Situații de Urgență al Aeroportului, Serviciul de Securitate Aeroportuară și Probleme Speciale al Aeroportului.
Pompierii și-au demonstrat atribuțiile în vederea organizării și conducerii intervenției în cazul producerii unei situații de urgență. Totodată, modul de rezolvare și acțiune în cazul unor astfel de situații.
„Menționăm că, în desfășurarea acestui exercițiu s-au avut în vedere respectarea cu strictețe a regulilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate”, mai arată sursa citată.
Reamintim că în cadrul exercițiului ce s-a desfășurat pe Aeroportul Internațional Sibiu au particpat 40 de pompieri. Pompierii au simulat stingerea unui incendiu ca urmare a unei defecțiuni produse în timpul aterizării.