Fără doar și poate, județul Sibiu este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care România le are de oferit, însă, din păcate, o călătorie cu trenul este de-a dreptul infernală din cauza legăturilor proaste pe care le are cu celelalte noduri feroviare.

Din moment ce vitezele de circulare pe liniile din zonă sunt mici, mulți preferă deplasarea cu autoturismul întrucât în acest mod se câștigă ore bune pe parcursul traseului.

În continuare vă prezentăm o comparație tren-mașină,= între legăturile județului Sibiu cu alte orașe din Rămânia:

  • București-Sibiu: Trei trenuri directe, 315 km, via Brașov. Timp de călătorie, între 5 ore și 15 minute și 5 ore 50 minute. La întors, Sibiu-București, între 5 h 33 minute – 6h 22 minute. Cu mașina: 276 km, sub 4 ore de călătorie
  • Sibiu-Arad: Două trenuri pe zi, 284 km. Timp de călătorie, puțin peste 6 ore. Cu mașina: 303 km, puțin peste 3 ore.
  • Sibiu-Brașov: Șase trenuri pe zi. 149 km. Timp de călătorie, 2 h 38 minute la IR și 4 h 13 minute la R. Cu mașina: 143 km, puțin peste două ore.
  • Sibiu-Cluj, 198 km.Timp de călătorie: aproape 4 ore. Cu mașina: 175 km, aproape două ore și jumătate
  • Sibiu-Timișoara: Un tren pe sens, 307 km. Timp de călătorie, 6h 40 minute. Cu mașina: 270 km, 3 ore.
  • Sibiu-Craiova: Trei trenuri pe zi, 230 km. Timp de călătorie, între 5 și 7 ore. Cu mașina: 220 km, 3 ore și jumătate.
  • Sibiu-Pitești, 423 km, via București sau 284 km via Piatra Olt. Timp de călătorie, între 6 și 7 ore. Cu mașina: 161 km, peste două ore și jumătate
  • Sibiu-Mangalia, 583 km via Brașov și 660 km via Râmnicu Vâlcea. Timp de călătorie, peste 13 ore. Cu mașina: 532 km, aproximativ 7 ore.
  • Sibiu-Iași, 721 km, via București, 657 km via Cluj sau 672 km via Vințu de Jos, Timp de călătorie, 14 ore. Cu mașina: 414 km, 6 ore și jumătate
  • Sibiu-Satu Mare, fără existența unui drum direct drumul de 493 km poate fi parcurs în aproape 10 ore cu schimbare în Copșa Mică. Pe direcția Satu Mare-Sibiu legăturile sunt mai dezastruoase, cel mai rapid drum fiind de aproape 13 ore prin Teiuș (498 km). Cu mașina: 350 km, aproape 5 ore