Proiectul a fost conceput ca o variantă de ocolire a municipiului Sighetu Marmației. Sunt prevăzute culoare de ocolire la intrarea din Baia Mare și la cea dinspre Satu Mare, pe DN 19. Valoarea proiectului este estimată la peste 100 000 de euro, iar autoritățile speră să atragă fonduri europene, pentru completarea bugetului local.

Proiectul anului- Conducta de gaze Vișeu de Sus-Borșa

Anul acesta, proiectul de importanță națională pentru maramureșeni a fost conducta de gaze naturale pe tronsonul Sighetu Marmației-Vișeu de Sus. Chiar dacă pare o zonă bogată, axată pe turism, până anul acesta, nu exista racord la gaze naturale, încălzirea făcându-se cu lemne și cărbuni.

Realizarea conductei de gaze se face prin interconectarea sistemului de transport din nord-vestul țării cu cel din Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei. Vestea a fost primită cu mult entuziasm de către maramureșeni, întrucât acest lucru înseamnă pe lângă confort, protecția mediului și locuri de muncă în cadrul SNTGN Transgaz SA.

Groapa de gunoi, problema majoră din Sighetu Marmației

Pe cât de frumos este orașul Sighetu Marmației, pe atât de mari sunt problemele cu groapa de gunoi. Amplasarea acesteia, foarte aproape de casele oamenilor a generat revoltă. Maramureșenii s-au plâns autorităților de mirosul insuportabil și de riscul infecției la care sunt expuși.

Groapa de gunoi a fost amenajată pe un teren care a aparținut CFR-ului, iar instanțele judecătorești s-au pronunțat deja, că nu este permisă aruncarea gunoiului la mai puțin de 1000 de metri de la ultima casă în afara localității, aspect pe care Garda de Mediu ar fi trebuit să îl aibă în vedere fără nicio sesizare.

Dezastrul ecologic din România nu este, însă, ignorat de Comisia Europeană. Oficialii europeni au anunțat că au declanșat procedura de infringement, în mare parte din cauza amenăjării gropilor de gunoi. Acest lucru poate aduce statului român amenzi uriașe și blocarea totală sau parțială a unor finanțări. Sunt județe în țară care au lansat proceduri pentru construcția unor rămpi de gunoi în conformitate cu normele europene, dar procedura licitației este îngreunată din cauza contestațiilor frecvente.

În toată țara, au fost depuse proiecte pentru mediu în valoare de peste trei miliarde de euro, iar în unele județe se are în vedere construcția unor incineratoare speciale pentru deșeuri.