Subiectul referitor la Drumul Express Bistriţa – Cluj devine din ce în ce mai mult un motiv de acuze între putere şi opoziţie, iar astăzi, deputatul Bogran Ivan a ţinut să compare primisiunile cu privire la realizarea drumului, făcute de către Robert Sighiartău, cu „promisiuni că voi face rachete la Bistrița, cu Elon Musk”.

Nu doar atât, însă democratul i-a cerut şi demisia, în semn de „dragoste pe care o poartă bistriţenilor”, în eventualitatea cazului în care nu va reuşi introducerea finanţării drumului express în PNRR.

În timp ce drumul de faţă părea realizabil, la ora actuală acesta este un motiv de ceartă şi acuze între putere şi opoziţie, Radu Moldovan înaintând celor din fruntea ţării o scrisoare în momentul în care finanţarea acestui drum a fost retrasă din PNRR.

La rândul său, Robert Sighiartău a acuzat „ipocrizia pesediștilor”, care nu ar fi făcut nimic, iar în cursul acestei zile, la sediul PSD, Radu Moldovan a fost apărat de către deputatul Bogdan Ivan.

În situația în care ajungi să te compari cu președintele Consiliului Județean, cu domnul Radu Moldovan, aș vrea să îi spun domnului Sighiartău, că, până acum, dacă ne uităm la ce a făcut fiecare dintre domniile lor, domnul Radu Moldovan a arătat că POATE, domnul Sighiartău doar VREA. Cam ăsta este raportul de forțe între cei doi lideri politici”, a declarat Bogdan Ivan.

„Poveşti frumoase”

Mai mult, conform acestuia, promisiunile lui Sighiartău cu privire la găsirea unei finanţări europene pentru proiectul de faţă sunt „poveşti frumoase”

Din păcate, în ciuda faptului că secretarul general al PNL, Robert Sighiartău s-a lăudat în toată campania electorală că drumul expres Bistrița-Cluj este o prioritate pentru PNL – liberalii au și convins mulți oameni care le-au acordat votul – suntem azi în faza în care acest drum prioritar nu este cuprins în singurul program care poate să asigure finanțarea pentru acest drum.

Mă refer la Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) unde nu există acest drum pe lista de priorități. Ce spune domnul Robert Sighiartău sunt povești pentru copii. A spune generic că tu ca și deputat o să te ocupi să găsești finanțare, e ca și cum aș spune eu că o să vorbesc cu Elon Musk cândva să facem rachete în Bistrița. Cam pe acolo suntem cu nivelul discuției”, a mai spus social democratul.

Drumul Express Bistriţa – Cluj trebuie reintrodus în PNRR

În semn de îndrăgire faţă de bistriţeni, Bogdan Ivan i-a cerut liberalului să îşi înainteze demisia, în cazul în care nu o să reuşească să reintroducă drumul în PNRR.

Îi lansez o provocare. Dacă tot consideră că ține atât de mult la bistrițeni, îi propun ca, în situația în care nu reușește să includă drumul expres Bistrița-Cluj-Napoca în lista de priorități a PNRR, să își dea demisia din poziția de secretar general al PNL, din poziția de deputat, pentru că, întrebăm și noi: Ce face pentru noi?”, a concluzionat Bogdan Ivan.