Aplicările persoanelor care îşi caută un loc de muncă a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 70% faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. Concret, de la 2,7 milioane de aplicări, numărul acestora a crescut la 4 milioane. Media lunară este de circa 1,3 milioane, conform unei platforme de angajări.

Cu privire la numărul de locuri de muncă, acestea au rămas constante, cu 70.000 de joburi noi postate în primul sfert al anului, pe eJobs, la fel ca în primele trei luni ale anului 2020.

„Un număr de joburi egal cu cel din primul trimestru al anului trecut dă un semnal important despre dinamica angajărilor din 2021. Şi asta pentru ca ianuarie şi februarie 2020 au fost două luni cu valori record în ceea ce priveşte angajările, martie fiind, într-adevăr, luna care a tras în jos primul trimestru.

Anul acesta, însă, lucrurile s-au reaşezat în matcă şi se menţine un ritm constant de aproximativ 25.000 de joburi noi pe lună. În luna martie, spre exemplu, acest nivel a fost depăşit, angajatorii postând aproape 27.000 de noi locuri de muncă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Domeniile în care este cel mai mult nevoie de forţă de muncă

În momentul de faţă, domeniile în care este nevoie urgentă de angajaţi sunt retail, prestări servicii, IT, telecom, call center /BPO, industria alimentară sau producţie.

Judeţele care au cele mai multe locuri de muncă sunt Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi. În ultimul an acestea au devenit, de asemenea, şi importante centre de relocare pentru candidaţii proveniţi din oraşe mai mici în care piaţa muncii pare să fie în continuare blocată, iar găsirea unui loc de muncă este adesea dificilă.

„Cluj-Napoca este de câţiva ani deja foarte aproape de Bucureşti ca mecansim al pieţei muncii, opţiuni pentru candidaţi, niveluri salariale sau cost al vieţii.

Vedem însă o dinamică în creştere pe Timişoara, Braşov şi Iaşi, care au trecut cu bine testul ultimului an şi care se apropie foarte mult de Cluj-Napoca din toate punctele de vedere menţionate anterior. Sunt angajatori foarte mari din domenii importante precum retail, BPO, banking, producţie sau IT care au birouri locale în aceste puncte cheie ale ţării şi angajează la niveluri similare cu cele din 2019”, explică Bogdan Badea.

Cel mai căutat loc de muncă

Cu privire la numărul aplicărilor, se estimează ca ritmul lunar să nu scadă sub 1,3 milioane de aplicări, pentru prima jumătate a anului, sau chiar până la sfârşitul acestuia.

Cele mai multe aplicări au fost, momentan, înregistrate pentru locurile de muncă din vânzări, relaţii clienţi / call center, administrativ / logistică, marketing, e-Commerce, bănci sau IT. În genere, vţrsta celor mai mulţi candidaţi este cuprinsă între 25 şi 35 de ani, care prezintă un nivel mediu de experienţă.

„Tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani continuă să vină din urmă într-un ritm accelerat şi să înregistreze lunar peste 500.000 de aplicări. Urmează categoria 36-45 de ani, iar la o distanţă considerabilă se află candidaţii care au peste 45 de ani. Ca o comparaţie, dacă pe segmentul de vârstă 25-35 avem în fiecare lună 50.000 – 55.000 de candidaţi unici, în segmentul 45+ ajungem undeva la 15.000 de candidaţi”, detaliază Bogdan Badea.