Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat recent faptul că odată încheiată vacanța de Paste, elevii se vor putea întoarce în bănci în scenariile cunsocute, respectiv verde, galben și roșu. Cu toate acestea, ministrul vine însă și cu o nouă propunere, după cum urmează.

Mai exact, Cîmpeanu spune ca elevii claselor terminale, a VIII-a şi a XII-a din cadrul unităților de învățământ aflate în scenariul roșu, ar putea să revină la școală cu efective complete după vacanța de Paște, nu doar 50% din capacitatea unei clase.

Sorin Cîmpeanu: „Nu are niciun fel de logică”

„În verde, toţii elevii cu prezenţă fizică, în galben şi roşu, învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, grădiniţele şi clasele terminale. Am solicitat să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiţiei care vizează înjumătăţirea efectivelor în clasele terminale în scenariul roşu.

Am explicat că nu are niciun fel de logică atâta vreme cât în aceaşi şcoală, pe acelaşi palier, două clase identice, cei de clasa a IV-a pot veni cu prezenţă fizică efectiv complet, şi e foarte bine, cei de clasa a VIII-a care au de susţinut, atenţie – examenul naţional începe în luna iunie, evaluarea naţională, trebuie să vină doar jumătate”, a declarat Sorin Cîmpeanu joi seară la Digi24.

Solicitarea ministrului

Potrivit ministrului, acesta va solicita ca unitățile de îvățământ speciale să fie deschise integral cu prezență fizică, începând cu data de 5 mai, atunci când elevii se vor întoarce la școală, respectiv 10 mai pentru elevii din clasele terminale.

 „Sunt peste 27.000 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale, sunt elevi care în cea mai mare parte au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotrică, de cabinete de logopedie, au nevoie de kinetoterapie.

Dacă cineva îşi imaginează că aceşti peste 27.000 de elevi pot primi aceste elemente în online sau acasă se înşală amarnic. Fiecare zi pierdută pentru aceşti copii înseamnă o aprofundare a riscului de eşec total în educaţie”, a spus Sorin Cîmpeanu.