Conform lui Sorin Susanu, în mai multe rânduri ar fi fost avertizat cu privire la faptul că dacă va aplica măsuri împotriva lor, va avea de suferit şi se va demara o campanie de designare orchestraă la adresa sa.

”Partenera de viață a primarului USR, Allen Coliban, împreună cu o prietenă care are mai multe restaurante în Brașov, controlată de ANPC această prietenă a concubinei primarului, și alături de o consilieră de imagine și-au pus în cap să-l schimbe pe șeful ANPC de la Brașov și să numească un membru USR”, a declarat moderatorul Silviu Mănăstire în debutul emisiunii.

În cadrul unei intervenţii telefonice, acesta a spus că această situaţie a fost cauzată în urma aplicării unei sancţiuni unui restaurant unde au fost descoperite o serie de nereguli.

„Viziunea actuală, din câte înțeleg eu, e că oricine deranjează, într-un fel sau altul, grupul de interese al acestui partid, trebuie să fie eliminat. Este o chestiune total anormală și nouă pentru că ocup această funcție prin concurs de aproximativ opt ani și chiar dacă au trecut numeroase guverne și secretari de stat de la diverse partide niciodată nu s-a întâmplat ca acum”, a spus Susanu.

Întrebat cum s-a auns la conflict cu echipa primarului din Brașov, Sorin Susanu a răspuns:

„Dacă un spațiu agreat de ei, un restaurant unde se întâmplau nereguli pe care l-am sancționat… nu a vrut să se prezinte la noi la instituție, nu a vrut să ridice corespondența, să distrugă produsele expirate, în momentul în care am aplicat o măsură mai dură și am amendat, lucrurile au degenerat până la nivelul de a fi constituită o ședință la Prefectură, în care această breaslă, alcătuită tot din reprezentanți ai simpatizanților acestui partid, m-a întrebat de ce am aplicat legea”.

La rândul său, primarul Brașovului, Allen Coliban, i-a reproșat șefului ANPC Brașov că a transformat în ”evenimente de presă controalele pe care le face în oraș”.

”ANPC are nevoie de credibilitate și are niște limite clar impuse de lege în care își desfășoară activitatea. Faptul că un personaj precum domnul Susanu găsește să facă evenimente de presă din controalele pe care le face în oraș, e problema dumnealui. Din punctul meu de vedere, victimizarea aceasta nu face decât să arate penibilitatea persoanei despre care vorbim.

Este vorba despre o întrebare cât se poate de pertinentă care nu și-a primit răspunsul: cum de în prima zi de deschidere a restaurantelor, domnul Susanu s-a dus să închidă cu presa după el, de când se fac controalele cu presa?”, a spus edilul Brașovului.

Întrebat de ce a a dorit să solicite reprezentanții presei la controalele efectuate în Brașov, Sorin Susanu a răspuns că:

”Această modalitate este folosită de mine de opt ani, pentru transparență și pentru a se putea da un exemplu celorlalți, care ar trebui să se îndrepte. În cazul de față, există două mențiuni: controlul s-a efectuat în luna decembrie și pentru că doamna nu a răspuns și nu a venit la sediul instituției noastre, așa cum era obligată, s-a ajuns la afișarea pe ușa respectivului restaurant a documentelor încheiate. Mai mult, în cazul de față, nu eu am anunțat presa, ci tot din zona respectivă probabil că a ajuns informația la presă”.

”Orice cetățean are drept la exprimare, indiferent de unde lucrează și nu cred că s-a pronunțat nimeni cu vreo presiune politică, astea sunt toate speculațiile domnului Susanu”, a mai spus primarul Allen Coliban.