Potrivit antrenorului Laszlo Balint, clasarea pe ultimul loc în clasamentul meciurilor jucate acasă, l-a determinat să apeleze la cele sfinte. Pentru a treia oară în ultimii ani, stadionul a fost onorat de prezența unui preot.. Conform antrenorului, acesta speră ca „blestemul” echipei să fie astfel ridicat.

„Sperăm să rupem acest blestem al meciurilor de pe teren propriu. Suntem și noi conștienți că ocupăm ultimul loc în clasamentul meciurilor disputate acasă”.

Preotul catolic Kiraly Arpad, a sfințit stadionul

Având în vedere faptul că UTA Arad înregistrează o serie de eșecuri cu privire la meciurile disputate acasă, înaintea jocului cu Dinamo de duminică, preotul catolic Kiraly Arpad, iubitor înrăit al grupării arădene, a sfințit în cursul zilei de sâmbătă arena pe care UTA a avut doar o singură victorie de la începutul campionatului, respectiv disputa cu Chindia Tărgoviște în care a ieșit învingătoare cu 1-0.

Înainte de sfințirea stadionului, preotul catolic a avut o singură condiție și anume, ca toți jucătorii să fie prezenți la acel moment religios.

Stadionul a fost sfințit și în trecut. Cine au fost preoții?

În urmă cu mai mulți ani de zile, părintele Gheorghe Hodre și părintele Adi Bara, au procedat la sfințirea arenei în perioada în care Eugen Trică era antrenor la UTA. Odată întoarsă pe arena  „Francisc Neuman”, UTA s-a adresat părintelui Gheorghe Gligor înaintea meciului cu Poli Iași din turul campionatului.

Probleme de lot

„Din punct de vedere al efectivului, avem unele probleme. Erico este suspendat, vrem să vedem situația lui Hora care s-a întors din Serbia, dar trebuie să vedem dacă merită riscul de a-l folosi pentru că riscă oricând o recidivă. Revin Benga și Simos Roumpullakou, iar Shlyakov va face parte din lot pentru meciul de mâine. El se comportă foarte bine, chiar dacă există o oarecare barieră din punct de vedere al comunicării”, a spus antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint înaintea duelului cu Dinamo.

Rezultatul meciului:

UTA Arad – Dinamo București, 0-1.