Conform managerului interimar de la Spitalul Caransebeș, Valentina David, având în vedere faptul că timp de 16 ani a deținut șefia fostei Policlinici, aceasta nu se simte obosită, ci din contră, munca este o obișnuință cunoscută. În opinia personală, ea se autocaracterizează ca fiind genul de om care tace și faci, observând deja înverșunarea pentru spital în cadrul rețelelor de socializare.

„Mie îmi expiră în 10 ianuarie a doua prelungire a mandatului. Nu sunt sigură că vreau să mai rămân și nu sunt sigură nici că vreau să mă înscriu la concurs.

Aici nu e vorba că nu aș fi capabilă sau că nu aș accepta competiția, dar atât de mult se vorbește despre spital și atât de puțină lume chiar pune mâna să ajute încât parcă nu mai vreau. Și aici nu mă refer la Primărie pentru că în cele două luni ale mele chiar m-au ajutat”, a declarat Valentina David.

Aceasta a ținut să își manifeste bucuria cu privire la faptul că în perioada sa a putut gestiona un contract în valoare de 2,4 milioane de lei, pentru aparatura medicală intrată în dotarea spitalului din Caransebeș până la finele anului trecut și, de asemenea, cu privire la capacitatea de a se organiza pentru începerea vaccinării anti-Covid-19.

Încă trei proiecte de amploare își așteaptă implementare

Potrivit managerului interimar, pe agendă se mai află un număr de trei proiecte importante, precum:

  • Montarea unui sistem video și a interfoanelor pe saloanele din secția de Terapie Intensivă.
  • Deschiderea Ambulatoriului.
  • Dotarea laboratorului medical.

Acesta din urmă a fost subiectul de discuție încă de la solicitarea Auditului înaintată de către primarul Felix Borcean, cel care  dorea asigurarea fondurilor în condițiile în care fi fost integrat în spital, până la încercarea lui Adrian Cican.

Potrivit Valentinei David, în momentul de față se lucrează la realizarea unui proiect prin care să se poată accesa fondurile europene necesare dotării laboratorului.

Cu privire la nesiguranța de a se înscrie la concursul de manager, Valentina susține că deși Adrian Cican și-a anunțat participarea, nu se sperie de concurență, însă cu toate acestea, pur și simplu are nevoie de încă puțin timp de gândire.