Persoanele care nu se pot deplasa, precum şi aparţinătorii acestora, vor fi vaccinaţi de către una dintre cele două echipe mobile. Totodată, potrivit prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, acestea vor activa şi pentru imunizarea oamenilor străzii.

”Am deschis la 1 martie a.c. centrele de la Năsăud și Prundu Bârgăului, deși deschiderea lor era programată pentru1 5 martie. Le-am deschis așadar cu două săptămâni mai repede. Faptul că s-au ocupat toate locurile până în 21 martie înseamnă că există interes pentru vaccinare. Și de aceea trebuie să venim cu alte centre și tare mult îmi doresc să deschidem, din 15 martie, alte două la Teaca și Maieru”, a spus prefectul Stelian Dolha la Sângeorz TV.

Acesta a reamintit oamenilor că în judeţ s-au pregătit un număr de 13 centre de vaccinare, încă unul la Armată şi altul la MAI.

”Cel de la Armată și de la Poliție sunt dedicate personalului din aceste instituții, MApN și MAI. Dacă reușim să deschidem toate centrele cât mai curând, atunci e minunat, dar e important să primim și vaccinuri”.

Vaccinarea cu echipaje mobilă

Conform spuselor prefectului, în momentul actual şi vaccinarea cu echipaje mobile este în plină organizare.

”Mai trebuie să facem ceva: să pornim variantele mobile, două echipe care să vaccineze persoanele nedeplasabile și aparținătorii. Din discuțiile pe care le-am avut cu medicii de familie, fiecare ar urma să asiste la vaccinare fiindcă e nevoie de medic pe lângă asistentul care vaccinează și cel care înregistrează procesul de vaccinare. Vor fi plătiți pentru asta.

Dacă sunt doritori care să participe pe zone, atunci suntem de acord cu asta, însă dacă nu sunt, atunci fiecare medic de familie va supraveghea vaccinarea la el acasă, în comuna unde are pacienții. Trebuie să facem lucrul acesta cât mai repede. Tot cu echipe mobile vor fi vaccinate și persoanele fără adăpost. Cele mai multe sunt la Bistrița”, a spus prefectul.

La sfârşitul săptămânii trecute dintre cei 660 de dascăli care erau înscrişi pentru imunizare, s-au vaccinat mai mult de 570, iar în tot acest timp au mai apărut şi alţi profesori interesaţi de primirea vaccinului anti-Covid-19.

Stelian Dolha a ţinut să sublinieze faptul că incidenţa crescută, în special în Bistriţa, necesită păstrarea măsurilor stabilite de către autorităţi, mai ales acum înainte de 8 Martie când tendinţa de organizare de petreceri este crescută.

”Crește incidența pe Bistrița, lucru care mă îngrijorează pentru că, la un moment dat, am reușit să coborâm mult incidența pe municipiu. Într-un timp foarte scurt, am ajuns la peste 2. Vine Ziua Femeii și sunt sărbătorite doamnele, dar eu aș insista să le sărbătorim acasă. Au existat la Bistrița chefuri care au fost stricate de către Jandarmerie, Poliție.

A existat și reclamă la radio, cu precizarea la final că e doar 30% capacitate, dar petrecerile sunt interzise la nivel național și alții din HoReCa m-au sunat să mă întrebe ce se întâmplă, de ce nu pot și ei organiza petreceri. E clar că măsura trebuie aplicată pentru toată lumea, iar dacă nu respecți legea, plătești. Au fost sancționați, dar măsurile și amenzile au fost chiar blânde.

Eu mi-aș fi dorit să deschidem școlile din Bistrița pe scenariul verde, nu galben cum suntem acum. Dacă depășim incidența de 3 la mie, riscăm să intrăm pe online. Riscăm să închidem iar municipiul”, a spus Dolha.

Conform acestuia, la Ciceu Giurgeşti s-a înregistrat o incidenţă mai mare de 15 cazuri la mie, însă nu din vina vreunui tânăr care să fi fost iresponsabil, ci a unui adult ajuns în Capitală care a organizat un chef pentru ziua de naştere şi aşa s-a ajuns la carantinarea comunei.

Stelian Dolha: „Cred că ar trebui să avem certificatul de vaccinare”

Prefectul a vorbit şi despre posibilitatea introducerii unui certificat de vaccinare.

”Eu sunt de acord cu certificatul de vaccinare, cu pașaportul de vaccinare sau cum se numește el. E o măsură prin care reușim să-i stimulăm pe români să se vaccineze. (…) O să-și dorească mulți să călătorească, iar aceste reguli vor veni mai degrabă din exterior spre interior decât invers.

Vor fi niște condiții pe care ni le vor impune. La un moment dat, Germania a condiționat accesul în restaurante de vaccinare. Uitați-vă ce măsuri drastice au luat și, cu toate acestea, nu i-am auzit pe germani să comenteze. Au zis că se conformeze. Probabil au fost nemulțumiri lăuntrice, dar s-au conformat.

Cred că ar trebui să avem certificatul de vaccinare, să intrăm într-un circuit european și să ne conformăm. Dacă țările europene vor impune aceste reguli, le vom impune și noi”, a spus prefectul.