Potrivit anunţului făcut de către Instituţia Prefectului Bistriţa Năsăud, administratorii acelor săli de sport şi cluburi de amatori care nu pot activa în perioada de faţă pot beneficia de bani de la stat.

În acest sens, Instituţia Prefectului s-a întâlnit cu aceştia pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile legale în domeniu.

Ce spune Prefectura

Conform Prefecturii, în cursul zilei de ieri, aspectele legate de ultimele hotărâri, la nivel de ţară, au fost clarificate în cadrul întâlnirii care a avut loc.

”În cadrul întâlnirii care a avut loc astăzi, 7 aprilie, reprezentanții din domeniul sport/fitness au avut o discuție cu conducerea Instituției Prefectului, cu reprezentanți ai instituțiilor de ordine publică: Jandarmerie, Poliție, ISU, cu conducători ai instituțiilor cu atribuții de control: Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă și directorul executiv al Direcției Județene Sport și Tineret.

Reprezentanții instituțiilor de control au clarificat aspecte din ultimele hotărâri adoptate la nivel național și le-au transmis administratorilor că se permite desfășurarea activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști, legitimați și/sau de performanță.

De asemenea, au fost analizate cele mai bune soluții care pot fi adoptate în avantajul industriei sportului, în contextul pandemic în care ne aflăm”.

Acordarea sprijinului financiar

În ceea ce privesc sportivii amatori care nu pot practica disciplina aleasă, autorităţie au decis sprijinirea financiară a acestora.

„Referitor la categoria sportivilor amatori care nu practică sport într-o formă de organizare aflată sub patronajul unei federații naționale, autoritățile au adus informări cu privire la sprijinul financiar de care pot beneficia administratorii cluburilor din acest sector.

Prefectul Stelian Dolha i-a asigurat pe administratorii sălilor de fitness și pe administratorii sălilor de dans de întregul său sprijin și le-a propus organizarea și a altor întâlniri pentru lămurirea neclarităților și pentru transmiterea către Guvern a solicitărilor industriei din care fac parte”, a transmis Instituția Prefectului.