Au participat reprezentanți ai administrației publice locale, conducerea universităților clujene și specialiști în diverse domenii.Aceștia au discutat alături de societatea civilă despre cum se va contura viitoarea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Interesul a fost pentru capitolul economie, cercetare, dezvoltare.

Dezbaterea publică s-a desfășurat online și a făcut parte din seria de consultări publice pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030.

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021 -2030 este realizată de Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj și experții Băncii Mondiale.

Dezbaterea a fost moderată de primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca și totodată coordonatorul CIIC. Experți ai Băncii Mondiale au prezentat viziunea care va sta la baza viitoarea strategii.

Primarul Emil Boc a deschis dezbaterea privind Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană

„Această temă este una dintre cele mai importante deoarece vizează locurile de muncă – sperăm cât mai multe și mai bine plătite,  calitatea vieții, viitorul nostru și al copiilor noștri. Această Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană care stabilește planul de acțiune până în 2030 poate trasa direcțiile de dezvoltare pe un orizont de timp mai larg, până în 2050. Cluj-Napoca înseamnă  talente, toleranță, tehnologie și încredere, totul într-o manieră incluzivă. Tot ce s-a întâmplat în acest oraș în ultimii ani nu este întâmplător, este produsul unei strategii realizate împreună cu experți, la fel ca și acum și pusă în practică de către administrația locală. Am utilizat tot ceea ce tehnologia ne-a oferit, iar colaborarea dintre autoritățile publice locale, sector privat, universități, sector guvernamental și cetățeni reprezintă cheia succesului.

Clujul nu mai este orașul industriei grele sau al economiei agrare dinainte. Încet, dar sigur am trecut la o economie bazată pe informație și la o economie inovativă. Subliniez faptul că acesta este cel mai important avantaj competitiv al Clujului, fundamentat pe cercetare, dezvoltare, inovare, IT, parteneriatul cu unversitățile clujene și cu celelalte sectoare pe orizontală. Dacă vom asculta de experți, de societatea civilă și vom lua deciziile într-o manieră de tip ecosistem și nu ego sistem, acest oraș va avea viitor. Vreau să ne asigurăm că vom lua cele mai bune decizii cu putință și tot ceea ce este bun și sănătos este prins în acest document”, a subliniat primarul Emil Boc la începutul dezbaterii.

.