Potrivit preşedintelui Iustin Marinel, Consiliul Judeţean Arad va investi suma de aproximativ 500.000 de lei pentru realizarea strategiei de dezvoltare a judeţului Arad.

Elaborarea strategiei de faţă vizează perioada 2021-2027, însă se doreşte şi realizarea unor două strategii suplimentare sectoriale pentru cultură şi eficienţă energetică, toate cele trei fiind finanţate prin intermediul accesării fondurilor europene nerambursabile.

„Am candidat și am câștigat președinția Consiliului Județean Arad în anul 2016 pe baza unui proiect concret. Am muncit patru ani de zile programatic, punând în aplicare ceea ce ne-am propus să facem. Am avut un proiect și am avut rezultate. Apoi, în anul 2020, am câștigat din nou președinția Consiliului Județean, cu Proiectul pentru Arad, în care am completat direcțiile de acțiune din anii precedenți cu altele noi, și continuăm să muncim după un plan, nu întâmplător.

Știm exact ce ne dorim să realizăm pentru arădeni, știm cum trebuie să procedăm să realizăm ce ne-am propus, iar pe de altă parte arădenii știu ce pot să ne pretindă și în domeniul drumurilor județene, și în domeniul dezvoltării infrastructurii, și în domeniul modernizării sănătății publice”, a declarat președintele CJA, Iustin Marinel.

Iustin Marinel spune că accesarea fondurilor europene este condiţionată. De ce anume?

Preşedintele CJ Arad a precizat faptul că strategiile de faţă doresc să ajute judeţul în depăşirea momentelor grele actuale cauzate de către pandemia de coronavirus, iar în acest sens, se vor aloca 466.480,00 lei, contribuţia Consiliului Judeţean Arad în acest sens fiind de numai 2%

„Ca președinte al Consiliului Județean, am considerat foarte important să avem un fir logic în tot ceea ce facem, să nu lăsăm nimic la voia întâmplării. De aceea, astăzi, vă anunț că facem încă un pas pentru completarea Proiectului pentru Arad, semnând executarea unei strategii de dezvoltare generală și a două strategii de dezvoltare sectorială pe care le consider foarte importante în economia următorilor ani.

Sunt strategii pe termen scurt, care să ne ajute să depășim momentele dificile determinate de pandemia Covid-19 în județul Arad. Este vorba despre elaborarea Strategiei de dezvoltare a Județului Arad pentru perioada 2021-2027 și elaborarea a două strategii sectoriale (Cultură, Eficiență energetică) pentru perioada aceeași perioadă.

Realizarea strategiilor este finanțată din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 466.480,00 lei, iar contribuția proprie a Consiliului Județean Arad este de 2%. Fac precizarea că și accesarea de fonduri europene este condiționată de includerea proiectelor respectiv în strategia județeană de dezvoltare generală sau sectorială, de aceea documentele acestea sunt cu atât mai importante. Având în vedere volumul foarte mare de lucru, strategiile vor fi realizate de o asociere de firme”, precizează președintele Consiliului Judeţean Arad.