Oficialitățile occidentale iau poziție în privința arestării lui Aleksei Navalnâi la sosirea în Rusia. Atât Statele Unite ale Americii, cât și Uniunea Europeană cere eliberarea imediată a liderului opoziției ruse.

Oficialitățile occidentale s-au declarat solidare cu liderul opoziției ruse Alexei Navalnâi. Rusiei i se cere eliberarea și garantarea siguranței acestuia.

Alexei Navalnîi a fost arestat duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Deşi ştia că ar putea fi arestat la sosirea în Rusia, el a revenit de la Berlin. În Germania el a fost internat în spital din luna august anul trecut după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok.

Statele Unite ale Americii și Canada au reacționat ferm în acest caz scandalos condamnând actul și cerând eliberarea liderului rus. Departamentul de Stat al Statelor Unite a transmis în acest sens un comunicat oficial. Departamentul de Stat SUA a cerut în comunicat ”eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi”.

”Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Observăm cu profundă îngrijorare faptul că detenția sa este cea mai recentă dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi și alte figuri ale opoziției ruse”, a transmis Mike Pompeo în comunicat.

”Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care se găsesc în competiție și nici nu săvârșesc acte de violență. Sau nu rețin în mod nedrept adversarii politici. Poporul rus, la fel ca oamenii de pretutindeni, merită un guvern care să susțină o piață deschisă a ideilor, o guvernanță transparentă și responsabilă, o justiție independentă și capacitatea de a-și exercita crepturile fundamentale ale libertății cuvântului și a adunărilor fără teama de a fi pedepsiți”, mai arată mesajul Departamentului de Stat al SUA, conform Mediafax .

”Condamn arestarea lui Aleksei Navalnîi, ieri, de autorităţile ruse, la sosirea sa în Rusia. Autorităţile ruse trebuie să-l pună în libertate imediat şi să-i garanteze siguranţa”, a spus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Azi, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a cerut ”eliberarea sa imediată”, indică un comunicat al executivului UE.

”Condamn arestarea lui Aleksei Navalnîi, ieri, de autorităţile ruse, la sosirea sa în Rusia. Autorităţile ruse trebuie să-l pună în libertate imediat şi să-i garanteze siguranţa. Detenţia opozanţilor politici contravine angajamentelor internaţionale ale Rusiei. Aşteptăm în continuare o anchetă completă şi independentă cu privire la atacul asupra vieţii lui Aleksei Navalnîi. Vom monitoriza situaţia îndeaproape”, a subliniat Von der Leyen în comunicat.