În cursul acestei zile, sute de voluntari din Avrig, Sibiu sau alte părţi, şi-au unit forţele pentru a se aduna la o amplă acţiune de ecologizare organizată de către Primăria Avrig.
Intitulată “Împreună facem Avrigul curat!”, campania a reunit numeroase echipe care s-au „înarmat” cu saci de plastic, mănuşi, măşti, entuziasm şi spirit civic, pentru a igieniza zonele vulnerabile din jurul Avrigului.
Contribuţiea asociaţiilor şi organizatorilor, salutată de către primarul Adrian David
“Acțiunea de astăzi face parte din campania Împreună facem Avrigul curat!, organizată de Primăria Avrig și Consiliul Local Avrig prin care ne-am propus să combatem şi să prevenim poluarea mediului înconjurător prin informare şi educare a cetățenilor.
Salutăm contribuția asociațiilor și organizațiilor care s-au alăturat campaniei noastre dar și sprijinul partenerilor noștri, care au contribuit la buna desfășurare a acțiunii de astăzi, prin care ne-am atins obiectivul de a coagula comunitatea locală în jurul unei probleme comune, care ne privește pe toți”, a spus primarul Adrian David, prezent și el la acțiunea de ecologizare.
Sute de participanţi prezenţi la acţiune
Pentru salubrizarea zonelor propuse s-au format echipe de lucru atât în Avrig, cât şi în localităţile aparţinătoare, după cum urmează:
AVRIG:
- Asociația Valea Avrigului/ Alexandru Uncheșel – Valea Avrigului (străzi adiacente, hule).
- USR/ Cristian Bujan – Podul Jibrii, Zona Captare, Zona Mlăci.
- Fly Fishing/ Darius Scoică – Podul Jibrii – Poiana Neamțului.
- Purtata Avrigului/ Mari Oprenea în colaborare cu Clubul Elevilor Avrig/ Adrian Stoica.
- Liceul Teoretic Ghe. Lazăr – Avrig, zona centrală de blocuri, Catedrală.
- Benzinăria Octano și Asociația Viitorul Avrig/Radu Gavrilă – Gară, Podul de Fier.
- Cartier Unirii/Râului – Podul lui Moise – intrare târg, malurile răului și străzile Unirii, Râului și Sticlarilor.
- Parohia Ortodoxă I/ George Farcaș și Asociația Timp și Suflet Cătălina Tămășel – Podul de Fier, intrarea râului în Olt, verzării.
- Asociația Pro Cycling/ Tudy Oprea – Poiana Bradului, traseele de ciclism
BRADU:
- AJVPS Sibiu/ Dan Santinel – Bradu Zona Cărămizi, Primăria Veche, drum balastieră.
- Parohia ortodoxă/ părintele Crișan – localitatea Bradu
SĂCĂDATE:
- Asociația Vatra Satului/ Anca Groza – toate zonele vulnerabile, amenajare parc, cu demolare în prealabil (25, 26 martie).
GLÂMBOACA:
- Delegat sătesc Fiță – toate zonele vulnerabile identificate.
MÂRȘA:
- Consilieri locali Prisăcaru/ Grigoraș – toate zonele vulnerabile identificate
În momentul de faţă, în Avrig operează două puncte de colectare a electronicelor/ electrocasnicelor uzate și a deșeurilor periculoase.
Unul dintre acestea se află în parcarea LIDL, care funcţionează între orele 10:00 şi 16:00, iar celălalt, lângă Piaţa Agroalimentară care este deschis în acelaşi interval orar.