Datorită invaziei lăcustelor, autoritățile au decis trimiterea armatei pe străzi pentru a lupta împotriva lor ce au luat cu asalt nord-estul țării.
Zeci de elicoptere împrăștie substanțe împotriva milioanelor de lăcuste. Țara a înregistrat pierderi serioase în partea de nord-est a țării, iar autoritățile sunt îngrijorate că s-ar putea extinde și în sud.
Fermierii sunt disperați și au cerut ajutorul armatei pentru a stăvili invazia lăcustelor ce a cuprins zona nord-estică a țării. Ministerul Agriculturii, aflat în stare de alertă, a declarat luni că efective importante de lăcuste au fost distruse.
Până în momentul de față nu s-au înregistrat pagube însemnate, dar îngrijorarea ca situația se va înrăutăți este alertă, relatează Reuters.
Invazia lăcustelor în Libia
”Am reuşit în scurt timp să distrugem un număr uriaş, însă unele au scăpat şi există în continuare efective mari, mai ales în zona Hermel din Marjaheen”, a spus Mortada, citează Digi24.ro.
Pe lângă invazia lăcustelor, țara se confruntă cu cea mai mare criză financiară din ultimele decenii datorită pandemiei de COVID-19.
Regiunea Baalbek-Hermel din nord-est se bazează în special pe creşterea animalelor, până în prezent având doar câteva plantaţii de cireşi afectate de lăcuste. Însă regiunile din sudul Libanului deţin mai multe terenuri agricole.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a precizat că aceste eveniment foarte rar este datorat schimbării vântului ce a determinat ca lăcustele din Arabia Saudită să ajungă până în Iordania, Siria și Liban. „Suntem pregătiţi pentru orice se poate întâmpla”, a declarat Mortada.
”Este un eveniment foarte rar… locurile de reproducere sunt pe coasta Mării Roşii, coasta nordică a Arabiei Saudite, aşa că ele au fost împinse de vânt în Iordania şi Siria”, a spus Maurice Saade, reprezentatul FAO în Liban.
”Până în prezent (situaţia) este sub control şi în mod cert personal nu văd niciun motiv de panică”, a precizat el.