Polițiștii au verificat terasele din municipiul Arad pentru a vedea dacă se respectă măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

“În ziua de 27 martie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad și polițiști locali, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de COVID-19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 152 de societăți comerciale, 52 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 3.186 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.200 de lei”, precizează IPJ Arad.

Circulaţie restricţionată

În acelaşi timp, în cadrul acţiunilor, oamenii au primit informaţia cu privire cu faptul că la data de 28 martie circulaţia autovehiculelor și a persoanelor în intervalul orar 20:00 – 05:00 va fi restricţionată.

În ceea ce priveşte închiderea programului de operare a societăţilor comerciale, acesta se va finaliza cu ora 18:00, la sfârşit de săptămână, în localităţile unde incidenţa ratei aferente infectării este de peste 4 cazuri la mia de locuitori.

Circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

● Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi.
● Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.
● Deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
● Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

“Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, structurile M.A.I. din teritoriu și instituțiile cu atribuții de control vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, mai precizează IPJ Arad.