În momentul de față, muncitorii lucrează la tronsonul de drum județean care leagă Timișoara de autostradă. Concis, este vorba despre acela care realizează legătura între Timișoara și Moșnița, respectiv porțiunea de drum județean dintre Timișoara și autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata.

„Lucrările, atât pe tronsonul de drum județean care leagă Timișoara de autostradă, cât și pe celălalt din sud, care leagă Timișoara de Moșnița, avansează într-un ritm susținut.

Va fi o pauză cu sărbătorile și cu vremea de iarnă, însă nu sunt întârzieri față de graficul de lucrări din contract și sperăm ca anul viitor să dăm în funcțiune porțiunea lotului 2 din drumul județean care leagă Timișoara de autostradă prin Dumbrăvița și Giarmata, adică secțiunea de la centură la autostradă, respectiv porțiunea de drum între Timișoara și Moșnița și porțiunea de drum județean pe care o lărgim între centură și aeroport.”, a explicat Alin Nica, președintele CJT, precizând faptul că lucrările vor putea fi finalizate „dacă nu apar elemente neprevăzute pe șantier”.

Șantierul de la Moșnita Nouă prinde viață

În ceea ce privește șantierul de la Moșnița Nouă, potrivit constructorului, s-a turnat deja stratul de binder, pe lățimea a patru benzi, pe toți cei 4 km de drum aflați în modernizare.

Conform proiectului, aici vor fi realizate un număr de cinci sensuri giratorii, trotuare, piste pentru cicliști și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului. Totodată, acesta va fi iluminat public și se vor realiza stații de transport în comun și alveole pentru staționarea mașinilor.

„Lucrările vor continua când trecere perioada anotimpului rece. În mod cert se va termina lucrarea la anul. O să fie puțin mai complicat, avem și intersecția cu centura, dar sperăm ca până la urmă să le corelăm și noi, și cei de la Drumurile Naționale, prin firma care face execuția lucrări.”, a mai spus și Tudor Viluș, consilier superior în cadrul CJ Timiș.

Potrivit sursei anterior menționate, celelalte lucrări, cu fonduri de la minister, ale CJ Timiș aflate în momentul de față în derulare, se află în stadii diverse de implementare. Pe fonduri europene Consiliul Județean are în lucru două șantiere și anume: Cărpiniș-Biled-Bărăteaz-Gelu-limită de județ Arad (33 de km) și Dumbrăvița-autostradă

„Drumul face legătura cu autostrada peste Mureș, la podul de la Pecica. Aradul are și el de modernizat 7 km, restul de drum este modernizat. Probabil că la anul se vor începe lucrările și aici.”, a explicat Viluș.