Timiș. Zeci de ambulanțe au așteptat, marți, minute în șir pentru a preda pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care aveau nevoie de investigații imagistice. Coada la Spitalul Municipal din Timișoara s-a produs deoarece CT-ul de la Spitalul Victor Babeș s-a stricat.

Aglomerația din fața spitalului s-a datorat și programului de scanare a plămânilor. Conducerea de la Clinicile Noi a decis să primească pacienții în intervalul orar 12.00-14.00 și 16.00-18.00. Totodată, la Spitalul Municipal nu e folosită investigația imagistică de tip low dose CT (tehnica CT cu doza redusă de radiații). Din aceste motive, timpul pentru o analiză durează foarte mult.

După finalizarea investigațiilor imagistice, pacienții sunt transferați cu ambulanțele cu care au venit la Spitalul Victor Babeș pentru finalizarea evaluărilor necesare în diagnosticul SARS-CoV-2.

Timiș. Ambulanțele așteaptă cu orele

De joia trecută, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș nu se mai pot face investigații imagistice de tip CT persoanelor infectate cu noul coronavirus. Daniel Malița, managerul Spitalului Municipal Timișoara, a declarat că trebuie respectate câteva proceduri.

„Noi nu vrem să ținem pacienții în ambulanțe, dar dacă vin 5 ambulanțe deodată, e normal că trebuie să aștepte. Avem un singur aparat care face investigațiile și la pacienții COVID și la cei non-COVID. Noi trebuie să respectăm niște proceduri, trebuie să facem nebulizare, tocmai de aceea există niste intervale orare, pentru că nu putem să amestecăm pacienții”, susține Malița.

Serviciul de Ambulanță a ajuns la capacitate maximă

Totodată, managerul spitalului a mai susținut că, în momentul de față, există doar un aparat.

,,Îmi pare rău că aceasta este situația, dar lucrăm pe un singur aparat. Trebuie să facem anumite intervale pentru investigații. Știu că este greu pentru Serviciul de Ambulanță să îi aducă pe rând.

Ei vin pe bază de programare, pentru că sunt pacienți cunoscuti COVID, sunt programabili și programați. Sperăm să se rezolve cât mai repede problema de la Babeș și atunci mai decogestionăm situația”, a declarat Daniel Malița, managerul Spitalului Municipal Timisoara, pentru Opiniatimisoarei.