Actuala administrație a intrat în alertă și încearcă să găsească soluții.

Edilul Timișoarei, Dominic Fritz , spune că va supune aprobării Consiliului Local un plan de redresare financiară pentru Colterm.

Mai exact, ar dori să existe un contract între societatea de termoficare și creditori, penru a nu cere insolvența.

Este o formă juridică, folosită înainte de a ajunge în instanță.

Timiș. Colterm, gaura din bugetul local

Societatea de termoficare a ajuns să aibă datorii uriașe, pentru că fostul primar, Nicolae Robu, a avut o altă strategie.

A mărit subvenția, pentru a nu crește tariful la apă caldă și căldură pentru populație.

Din 2014 și pană în 2010, Primăria Timișoara a plătit peste 600 de milioane de lei cu titlu de subvenție.

Timiș-Cât plătesc oamenii  pentru datoriile Colterm

Oficialii Colterm menționează că au acumulat datorii de peste 300 de milioane de lei, însă, multe dintre acestea sunt istorice.

Au rămas restanțieri la bănci, la EON, iar dacă se va proceda la executarea silită, implicit Primăria Timișoara va avea conturile blocate.

Angajații instituției au făcut un calcul și au ajuns la concluzia că pierderile din rețeaua Colterm îi costă pe timișoreni 2000 de lei anual.

La acest moment, societatea are 50 000 de abonați.

Colterm-Cine se va încumeta să facă planul de redresare

Reprezentanții Colterm vor deschide licitația publică pentru selectarea unui consultant în insolvență.

Acesta va încheia contractul cu creditorii și va construi planul de redresare financiară, pentru se evita juridic blocarea conturilor.

Ofertele se depun pe SEAP și în mod obligatoriu se alege prețul cel mai mic.

Procedura de redresare financiară va fi aprobată, ulterior de instanță. Se desfășoară pe o perioadă de maximum trei ani.

La acest moment, autoritățile din Timișoara nu știu, dacă această procedura va însemna scumpirea tarifului la căldură și apă caldă.

Cetățenii au scris pe rețelele de socializare că,  Primăria Timișoara ar trebui  să inițieze un audit extern, pentru a identifica de ce banii publici nu au fost gestionați corect.