Astfel, de la 200 de buletine eliberate pe zi, se pot printa doar 3, din lipsă de materiale suficiente, se scuză Direcția de Evidență a Populației Timiș.

De altfel, o astfel de situație s-a înregistrat încă din ianuarie,în toată țara, spun oficialii instituției mai sus amintite.

Hârtia specială necesară tipăririi cărților de identitate nu există nici în cadrul structurii centrale. Deși achiziția s-a încheiat, acum trasportul a întârziat.

Timiș. Câte zile durează eliberarea buletinelor în timpul crizei de hârtie

La acest moment, în Timiș, eliberarea unei cărți de identitate durează 30 de zile, în condițiile în care termenul maxim era de 7 zile, 3 zile la urgență.

Cererile pentru eliberarea acestora se înregistrează în continuare. La nivelul județului Timiș se înregistrează în medie 200 de solicitări, cele mai multe pentru eliberarea buletinelor înainte de termenul de expirare a acestora.

Serviciul de Evidență a Populației Timiș deservește 400 000 de locuitori.  Munca funcționarilor s-a dublat în plină pandemie. La eliberarea acestora, reprezentanții acestei instituții vor trebui să ia măsuri pentru respectarea măsurilor de siguranță specifice pandemiei.

Se așteaptă cartea de identitate digitală

Autoritățile au în vedere intrducerea cărții de identitate electronică, iar termenul de valabilitate va fi redus.

Acesta va fi de 6 ani pentru pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, 10 ani pentru cele cu vârsta de peste 18 ani.  După vârsta de 70 de ani, valabilitatea devine nedeterminată.

Până vor soluționa autoritățile problema stocului de hârtie pentru buletine, structurile județene trebuie să se asigure că distanțarea socială se va respecta mai ales în luna martie, când oamenii vor da năvală să ridice cărțile de identitate.

Pe pagina oficială nu este nicio informare în acest sens, dar structurile județene au primit astfel de comunicări. Intrigant este că   măsura  se aplică din data de 12 ianuarie, iar oamenii au aflat din presă.

Nu se cunoaște cum s-a ajuns la criză de hârtie pentru buletine. Un argument ar putea fi eliberarea mai multor acte de identitate pentru alegerile parlamentare din decembrie 2020.