La nici un an după reabilitare, drumul județean Sânmartinu Sârbesc – Sânmartinu Maghiar a intrat în șantier. Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș a precizat că au fost trimiși oameni pe șantier pentru a remedia problema.

Drumul îi nemulțumește pe șoferi și se plâng că traversarea șoselei reprezintă un adevărat calvar.

„Vă prezint bătaia de joc a anului 2021, DJ593A Sânmartinul Maghiar – Sânmartinul Sârbesc, asfaltat în 2019-2020, acum drumul se prezintă într-o stare deplorabilă și peticit în aproape toată lungimea lui. Este pur si simplu o sfidare la adresa noastră ce se întâmpla acolo”, a precizat un șofer, informează tion.ro.

Cu un an în urmă, drumul respectiv a avut numeroase probleme și a fost mereu asfaltat în grabă, neprofesionist. În urma problemelor sesizate, CJ Timiș nu poate recepționa drumul până când constructorul nu rezolvă traseul.

Timiș. Drum județean de cinci kilometri, calvar pentru șoferi

Cristian Moș a precizat că drumul trebuie refăcut de la zero și pus la punct.

„Acesta este un drum pe care normal trebuia să-l preluăm, nu s-a făcut recepția de către CJ, urmează să se facă. Am primit informații de el, la fel și despre alte două drumuri cu probleme. Aici știu că sunt probleme structurale, la un moment dat ieșea pământ din bitum.

Am chemat diriginții de șantier la noi și le-am transmis și constructorilor că dacă nu-l pun la punct în cel mai scurt timp, să facem recepția la el, vom face carotări pe acest drum după ce termină ei. Acum este în stadiul în care ei trebuie să-l pună la punct”, a precizat vicepreședintele CJ Timiș.

De asemenea, Moș a mai susținut că va trimite controale periodic pentru a vedea dacă se respectă lucrările.

,,Verificăm toată documentația din partea Direcției Tehnice și vom merge să vedem dacă s-au respectat straturile și tot ce înseamnă proiect. Nu preluăm drumul până nu vedem ce a fost pe el. Nu știu ce a fost în vechea administrație, ne interesează ca drumurile să funcționeze și să fie ca în proiecte. Din punctul meu de vedere, ei trebuie să scoată tot de acolo și să facă de la zero”, a mai precizat t Cristian Moș.