El a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a amenințat doi jurnaliști din Timișoara cu dezvăluiri compromițătoare. În fapt, le-a cerut să înceteze publicarea de articole despre activitatea sa.

Ziariștii i-au făcut plângere penală, iar procurorul de caz l-a reținut chiar la Aeroportul Otopeni, când se pregătea să plece în SUA.

Timiș. Fostul șef de la Piețe, cercetat pentru șantaj sun control judiciar

Imediat după audieri, Ionuț Nasleu, a păstrat nota ironică la adresa jurnaliștilor. Relatează Press Alert.

„ Nu o să fac pușcărie pentru două vorbe și un emoticon” , a precizat fostul șef al Piețelor Timișoara.

De la ce a pornit tot scandalul

Ionuț Nasleu a revenit în atenția opiniei publice, imediat după incendiul de la Piața de Flori din Timișoara, din 13 februarie.

Se afla în concediu în SUA, dar a întreținut un permanent conflict cu Dominic Fritz, edilul Timișoarei.

Cel din urmă i-a cerut demisia pentru că nu a gestionat bine instituția pe care o conducea. Totodată, a afirmat că lipsesc bunuri din patrimoniul Piețe SA în valoare de 20 000 de lei.

„ Nu a asigurat condiții decente pentru comercianții de flori și nu s-a asigurat că această hală respectă legislația cu privire la prevenirea incendiilor. Dl Nasleu a preluat Piețe SA pe profit, dar, după 2 ani cu el la conducere, societatea a ajuns la pierderi de aproape 3 milioane de lei”.

În replică, Nasleu spune că Fritz are o singură realizare: demiterea lui

Problemele pentru Nasleu nu s-au încheiat aici. Unul dintre foștii angajați îl acuză că l-a pus să cumpere diverse lucruri personale din banii Piețe SA.

Nasleu a fost consilier al fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu, iar anterior, fost senator PRM și angajat SRI

A fost exclus din PNL în toamna anului trecut, pentru comportament neadecvat. Șantajul se pedepsește cu închisoare între 2 și 7 ani. Deocamdată, beneficiază de prezumția de nevinovăție.