Statuia Fecioarei Maria a fost adusă din Italia. Reprezentanții parohiei spun că totul a început pe 16 mai, de Ziua Mironosițelor. Preotul a filmat totul, dar au fost și prelevate probe pentru a fi analizate de Institutul de Medicină Legală.

Oamenii, inclusiv preoții cred că este o minune dumnezeiască și au început să se roage pentru vremuri mai bune.

Timiș. Statuia Maicii Domnului lăcrimează

A început să plânga mir din data de 16 Mai de Ziua Mironosițelor

Potrivit tradiției creștine, femeile mironosiţe vin la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, dar găsesc mormântul gol iar giulgiurile zăcând singure. Din „slujitoare ale morţii”, femeile mironosiţe devin astfel mărturisitoare ale vieţii. Din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii în sensul autentic al cuvântului. De aceea, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie.

O minune ,o statuie mică adusa de doi ani din Italia sigilată într-o sticlă ,într-o biserica greco-catolică mică într-un sat mic, este una dintre reacțiile din spațiul on-line.

Oamenii sunt uluiți

Momentul este filmat, iar reacțiile sunt pe măsura miracolului.

La Parohia Greco-Catolică din Sânandrei din statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima izvorăște Mir!!! Statuia se află în curtea bisericii și este sigilată! În video se aude vocea părintelui paroh George Rădulescu! Va veni de Episcopie o comisie care să cerceteze fenomenul!, scriu credincioșii pe rețelele de socializare.

Preotul Rădulescu, cel care a surpins momentul crede că oamenii ar trebui să perceapă acest fenomen ca pe un semn divin.

 Trebuie să fim precauți, să nu fim chiar exaltați, pentru că există și cârcotași, cum au existat și pe timpul lui Hristos, care au spus că nu este fiul lui Dumenzeu. Trebuie să primim şi un semn. Multe statui, icoane au lăcrimat în lumea întreagă şi după aceea a fost şi un mesaj, un semn.