Timiș. Mii de elevi, majoritatea din mediul rural, au decis să participe la ore pentru recuperarea materiei.
Aproape 4.500 de elevi vor încerca să recupereze materia pierdută datorită orelor online de la începutul anului.
,,În luna martie am avut înscriși 3.180 de elevi, 59 de centre care au avut activități remediale.
Activități de recuperare s-au desfășurat în majoritatea lor, dat fiind faptul că rata de infectare nu permitea desfășurarea lor în acel timp. În luna aprilie am avut o creștere a elevilor, 4.260 de copii, în 62 de centre, iar în mai sunt 4.470 de copii înscriși, în 68 de centre”, a spus Cosmin Hogea, coordonatorul activităților din Timiș, din partea Inspectoratului Școlar Județean, relatează tion.ro.
Timiș. Mii de elevi trebuie să recupereze materia
Inspectoratul școlar a mai precizat că majoritatea elevilor care au optat pentru orele remediale sunt din mediul rural.
„Creșterea (numărului de elevi la activități de recuperare a materiei – n.r.) o punem pe seama că a fost o mai bună percepție a părinților, au văzut că aceste ore chiar se desfășoară. A fost la început o neîncredere după părerea mea din partea anumitor categorii.
Avem semnale că încă sunt interesați. (…) Ruralul are interes mai mare, În Timișoara sunt 16 școli unde se desfășoară astfel de programe”, a mai precizat Cosmin Hogea.
Lunar, la programele de recupere a meteriei se pot înscrie elevi din ciclul primar și gimnazial. Fiecare școală va forma grupe a câte 12 elevi fiecare. Programul se desfășoară până în 31 august, însă va continua și în viitorul an școlar.
Un elev face 20 de ore pe lună, cu program stabilit de profesori și părinți. Orele se pot desfășura în orice școală, până la declararea stării de carantină, cu respectarea regulilor de protecție sanitară împotriva virusului.
În județul Timiș s-au înscris peste 4.500 de elevi pentru recuperarea orelor pierdute datorită învățământului online. Majoritatea elevilor sunt din mediul rural.