Reamintim că Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, anunţa joi, în urma unei întâlniri informale la Palatul Cotroceni, că sâmbătă vor începe negocierile cu PNL şi UDMR în vederea programului de guvernare şi a formării viitorului Executiv.

„Voi fi în grupul de negociere pentru viitoarea guvernare a României. Nici nu mă gândeam, în urmă cu un an, că voi ajunge aici. Este o onoare să reprezint la Bucureşti valorile şi speranţele Timişoarei şi ale Banatului. Le mulţumesc colegilor din Alianţa USRPLUS care m-au propus şi susţinut. Avem nevoie mai mult ca oricând de un executiv puternic şi stabil şi de o guvernare profesionistă, care să redea încrederea că politica poate genera soluţii pentru oameni, aici şi peste tot în ţară. Sunt patru ani în care putem să începem să reconstruim statul pe reguli clare, predictibile şi drepte, pe respect şi empatie faţă de cetăţeni”, a afirmat Fritz, într-un mesaj postat pe facebook.

Edilul Timişoarei subliniază că în aceste vremuri de nelinişte şi de dezamăgire faţă de politică, reflectate în absenteism şi în rezultatul votului, „e o datorie să ţinem drept drumul european al României”. „Aceasta a fost voinţa Timişoarei exprimată la locale şi parlamentare şi mă voi asigura că nu ne vom abate niciun centimetru”, a mai adăugat Dominic Fritz.