În curtea Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara se lucrează intens la o clădire pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și recuperarea acestora. Conform managerului spitalului, clădirea va fi ridicată în toamnă.

Corpul A din noua clădire va avea două etaje destinate pacienților cu probleme respiratorii.

La parterul noii clădiri va fi amenajată o sală de așteptare și o zonă destinată internării și externării pacienților. La etajul 1 se vor construi saloane în regim hotelier, iar etajul 2 va fi dedicat conferințelor pentru studenții de la medicină.

Timișoara. Lucrările la noua clădire sunt în desfășurare

Totodată, corpul B va avea cabinete de kinetoterapie și hidroterapie. De altfel, corpul B va avea parter și o încăpere pentru pacienții care au prescris tratamentul cu aerosoli. De asemenea se vor construi locuri de odihnă și o sală de mese, birouri pentru medici și asistente.

Potrivit informațiilor reprezentanților spitalului, corpul B a fost deja construit, iar în momentul de față se lucrează la corpul A. Muncitorii au lucrat pe șantier, iar finalizarea lucrărilor este estimată că cele două corpuri de clădire vor fi construite până în toamnă. Managerul a precizat că centrul va fi unic în România.

„Ei se mișcă destul de repede. La cum merge, eu cred că lucrările vor fi gata în toamnă. Asta ar fi bucuria noastră. Nu se prea lasă nimic în sistemul sanitar din păcate”, a precizat managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

Noua clădire este construită de firma Constructim SA și Zitico SRL. Valoarea totală a proiectului este de aproape 20 de milioane de lei, adică 4 milioane de euro. Banii sunt alocați din partea bugetului local al Primăriei Timișoara. De asemenea, se vor investi tot patru milioane de uero în echipamentele medicale și restul dotărilor.

Lucrările au început în decembrie anul trecut și au la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor.

Reamintim că lucrările la corpul B s-au finalizat.