Timișoara. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a organizat cea mai amplă operațiune de depistare a migranților după ce un afgan a fost înjunghiat mortal, iar un altul a fost rănit la Gara de Nord.

La acțiunea ce a avut loc joi, 27 mai, au fost mobilizați mascați ai jandarmilor, zeci de polițiști de frontieră și lucrători de la Serviciul pentru Imigrări.

De asemenea, la operațiune au participat agenți de la Transporturi și reprezentanți ai Centrului Regional de Cazare pentru Migranți.

Timișoara. Căutarea migranților ascunși în oraș

Polițiștii au verificat case părăsite din Timișoara unde, de obicei, migranții se ascund de oamenii legii. De asemenea, au fost verificate hoteluri, hosteluri și pensiuni. Migranții se ascund în grupuri și așteaptă momentul oportun de a pleca spre vestul Europei.

Operațiunea este în desfășurare, iar oamenii legii au reușit să depisteze primii migranți ce se ascundeau prin case părăsite din Timișoara. Polițiștii au reușit să depisteze, încă de la primele ore ale dimineții, peste 100 de transfugi.

Cinci dintre ei erau cazați la o pensiune din oraș, iar alți patru au fost găsiți ascunși într-un tir pe Autostrada Vestului. Totodată, peste 50 de migranți au fost descoperiți pe un teren viran din zona complexurilor comerciale de pe Calea Aradului.

Din primele cercetări, majoritatea celor depistați aveau asupra loc acte de ședere în România. Mulți au venit din alte județe ale țării în Timișoara deoarece au de gând să plece în vestul Europei.

Citește aici despre tragicul eveniment ce a avut loc la Gara de Nord

Pe 19 aprilie, în zona Gării de Nord, un afgan a fost ucis, iar altul a fost rănit. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că a fost amenajat un centru temporar dedicat migranților. DIn luna noiembrie 2020 au fost adăpostite peste 2.500 de persoane, relatează Agerpres.

Cetățeanul originar din Afganistan este dat în urmărire internațională, fiind acuzat de de omor și de tenativă de omor. Aceasta a fost declarată zonă specială de siguranță publică.