Conform tion.ro, metoda de faţă este utilizată inclusiv de medicii Spitalului „Victor Babeş’ din Timişoara, iar în momentul actual, investigaţia prin RMN la sân este cea mai avansată procedură de acest gen.

Alături de o mamografie, cadrele medicale pot depista cancerul la sân în proporţie de 95%. Folosind RMN-ul, persoanele care sunt supuse acestei proceduri trebuie să cunoască faptul că aceasta nu este una complicată, nu iradiază, însă pacienta trebuie să rămână nemişcată pe tot parcursul investigaţiei, care se poate întinde pe o durată de aproximativ 40 de minute.

Vasile Iacobescu: „După realizarea investigației nu există niciun fel de restricții”

„Durata de execuție a investigației este între 25 și 40 de minute, timp în care pacienta nu are voie să se miște. După realizarea investigației nu există niciun fel de restricții. Frecvența cu care se poate realiza examenul RMN este impusă de patologie. Trebuie spus că nu există niciun fel de iradiere, spre deosebire de alte investigații imagistice, de exemplu cele cu radiație ionizantă.

Deosebirea, față de o mamografie în care întreg sânul este pus pe o singură imagine, este că aici avem la fiecare 4 mm o altă imagine, o altă poză, și ne ajută să facem diferența, la fiecare nivel, asupra patologiei și a unor posibile leziuni. Ne dă o imagine de ansamblu, mai complexă. Cele două investigații, mamografia și RMN-ul de sân, sunt complementare.

Mai trebuie spus că, spre deosebire de RMN, mamografia se recomandă la paciente a căror vârstă este mai mare de 40 de ani, și asta din cauza dozei de radiații la care este expus sânul investigat”, spune Vasile Iacobescu, asistent șef al Laboratorului de Imagistică Medicală de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Prin folosirea unui RMN la sân se pot identifica multiple leziuni milimetrice iar medicii pot impune tratamentul corespunzător, pentru prevenirea cancerului şi complicaţiilor care pot apărea prin apariţia leziunilor.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, noua procedură, alături de RMN-ul pentru copii, vor fi incluse într-un proiect care are ca scop crearea unui centru de performanţă în diagnostic oncologic.

RMN la sân explicat de Vasile Iacobescu

Asistentul șef al Laboratorului de Imagistică din cadrul spitalului, Vasile Iacobescu explică procedura:

Sursa video: TionTimisOnline – YouTube