Petrecerea în pandemie a mai multor timișoreni a fost zădărnicită de polițiști și jandarmi, duminică seară. În jur de 20 de persoane se aflau la Club Lemon, pe bulevardul Liviu Rebreanu, atunci când forțele de ordine au descins și le-au stricat întâlnirea. Au fost date amenzi totale de 36.000 de lei, relatează tion.ro .

Intervenția, din noaptea trecută, a polițiștilor și jandarmilor, la Lemon Club din Timișoara, acolo unde, în ciuda restricțiilor, optsprezece persoane participau la un eveniment privat. Polițiștii din Timișoara și un echipa din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au descins la localul de pe b-dul Liviu Rebreanu, au legitimat 18 persoane și au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, mai menționează sursa citată.

Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de 38000 lei

Amenzile date au fost, în acord cu legislația în vigoare,pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, respectiv pentru participarea la activități în spațiul închis și pentru nepurtarea măștii sanitare. Participanții la petrecerea privată au primit în total amenzi de 36.000 de lei, iar organizatorul evenimentului a fost sancționat cu 2.000 de lei.

Evenimentul privat a fost oprit, iar participanții au fost nevoiți, la îndemnul și sub supravegherea forțelor de ordine, să părăsească locația.

Petrecerile în pandemie nu sunt chiar o noutate pentru România. Numeroase petreceri private au loc ferite de ochii oamenilor legii, deși legea descurajează și pedepsește acest gen de inițiative. Se întâmplă ca uneori polițiștii și jandarmii să fie suficient de bine informați sau ca organizatorii unor astfel de banchete să lase mai multe indicii decât trebuie pentru ca acele persoane care pun în pericol viața lor și a altora să fie descoperite și amendate.

Deosebit de îngrijorătoare este atitudinea și opinia multora dintre tinerii și adulții care participă la acest gen de evenimente și chiar opinia unui segment de populație despre respectarea măsurilor de protecție și despre criza coronavirus în general. Persoane din mediul urban nu înțeleg că criza coronavirus a afectat întregul mapamond.