În a doua zi de Paște, una dintre tradițiile cele mai iubite din Bistrița era ca tinerii să se ducă la udat.

Mai exact, băieții aveau obiceiul de a își procura de la farmaciile locale parfum de trandafir pentru ca la finalul zilei să organizeze jucuri de noroc și pariuri pe ouă roșii.

Acestea sunt astfel două dintre cele mai vechi tradiții ale sașilor bistrițeni, care sunt des întâlnite în toate satele din Ardeal.

În cadrul Memoriilor sale, Gustav Zikeli care este unul dintre tipografii bistrițeni ce a marcat istoria acestui oraș la începutul secoului XX, a scris despre acest obicei.

„De Paști, în a doua zi, băieții mergeau la «udat». Din farmacie își cumpărau parfum de trandafir sau un alt parfum. Mergeau în casele unde locuiau fetele cunoscute de ei și cereau voie să le ude.

Iar după ce și-au făcut treaba, aveau voie să-și aleagă un ou colorat, dintr-un coșuleț. Udătorii deosebit de favorizați primeau pe lângă acestea, totuși, foarte rar, și o portocală, denumită pe săsește Pomeranze”, scrie Zikeli.

Gustav Zikeli despre jocurile lor de noroc și vânătorii de ouă

Pe vremuri, tot în zilele de Paști, tinerii mai aveau obiceiul de a face pariuri pe ouăle roșii pe care le primeau după ce mergeau la udat.

„Așa cum se găsesc mai multe feluri de vânători, erau atunci și vânătorii de ouă.

Unii dintre băieți intrau în fiecare casă unde știau că sunt fete și adunau o mulțime de ouă.

La surplusul de ouă, desigur că erau la ordinea zilei jocurile de noroc. Se ciocneau fie capătul ascuțit, fie cel rotunjit al oului. Iar cel al cărui ou se spărgea, acela pierdea. Sau oul era luat în mână, se punea pumnul deasupra și între degetul mare și arătător se lăsa o gaură de 1-2 centimetri.

Dacă celălalt arunca un creițar (n.r. monedă mică de argint, ulterior de aramă, utilizată în sudul Germaniei, Austro-Ungaria, Transilvania și Bucovina până la sfârșitul sec. XIX) în această deschizătură, iar banul rămânea acolo – câștiga și primea oul.

Dacă nu nimerea creițarul, era pierdut…!”, mai povestește Gustav Zikeli.