În urma solicitării telefonice a unor angajați din sediul unei societăți comerciale din Sibiu, polițiștii au identificat o persoană de sex masculin ce manifesta comportament suspect.

Potrivit comunicatului transmis de către Inspectoratul de Poliție Județean ( IPJ) Sibiu, agenții postului Șelimbăr au intervenit la sediul unei societăți comerciale. Ei au identificat un bărbat cu o ținută neîngrijită. De asemenea, nu putea oferi informații personale în mod coerent.

„Poliţiştii au răspuns solicitării în regim urgent, astfel că la sediul societăţii au identificat o persoană de sex masculin îmbrăcată într-o ţinută neîngrijită, având asupra sa un rucsac şi fără a putea oferi, în mod coerent, informaţii personale. Având în vedere că bărbatul nu avea asupra sa niciun act de identitate, poliţiştii l-au condus la sediul poliţiei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Arad, figurează în bazele de date ca urmărit conform mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Gurahonţ”, se arată în comunicat.

La data de 13 ianuarie,în jurul orei 13.30, polițiștii din Sibiu au identificat bărbatul ce era urmărit  național și condamnat la închisoare pentru furt.

Închisoare pentru furt

Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ , a precizat, pentru AGERPRES, că angajații societății comerciale au crezut că bărbatul are probleme și necesită ajutor, deoarece era incoerent și neîngrijit.

El a intrat în clădire fără a spune cine este și din ce motiv. Angajații au sunat de urgență la 112. Bărbatul nu avea asupra lui actul de identitate.

Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Arad, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârșirea  infracțiunii de furt. El a fost preluat de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu și încarcerat în Penitenciarul Aiud.

Arădeanul , în vârstă de 26 de ani, figurează în bazele de date ca urmărit, conform mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Gurahonț.