Cutremur de 4 grade pe scara Richter în județul Olt

După cutremurele din Croația care au făcut numeroase pagube materiale, orice știre despre mișcări seismice provoacă emoții puternice. Un cutremur a fost raportat miercuri dimineață în România. Seismul, unul cu o magnitudine destul de însemnată, de 4 pe Richter, s-a produs de această dată în județul Olt, relatează evz.ro .

Potrivit datelor oficiale prezentate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), reiese faptul că seismul s-a produs la o adâncime de doar 10 kilometri. Acest seism a fost precedat de altul ceva mai slab, dar tot din anul 2021, de 2.5 pe Richter consemnat în Vrancea, la 61 de km adâncime.

În 2020 cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 121 de kilometri şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost suficient de puternic pentru a fi resimțit și în Capitală.

Cercetătorii avertizează că un mare cutremur este posibil în România

„În ultima perioadă s-au produs cutremure în jurul magnitudinii de 3 sau și mai mici. E o activitate normală a zonei Vrancea, cam la 2 ani se produce un cutremur între 5 grade și 6 grade pe Richter. Practic, această activitate a zonei Vrancea se încadrează în activitatea normală pentru regiune.

Dacă s-ar produce un cutremur de 7 grade Richter în zona Vrancea la o adâncime de, să zicem, 100 de kilometri, sigur, sunt afectate blocurile care au mai trecut prin alte cutremure anterioare, cum sunt cele din 1990, 1986, 1977, care nu au fost consolidate. E posibil să fie afectate și alte clădiri care nu au fost afectate în urma cutremurului din 1977 și peste care au trecut 50 de ani. Cutremurele care produc pagube mari sunt cele peste 7,2”, spunea Constantin Ionescu, directorul general al INFP.

Cercetătorii seismologi avertizează de câțiva ani că un cutremur de o magnitudine mare este posibil în România. Mai mult, recent, Mircea Radulian, cercetător la Institutul Național pentru Fizica Pământului, a confirmat că probabilitatea ca România să fie lovită de un mare cutremur este foarte ridicată. Necunoscuta nu este „dacă”, ci „când”, se va produce acesta, mai ales că, a explicat specialistul, anul trecut a fost „sărac” în seisme majore.